Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă, marţi, în ultimul meci din grupa preliminară C a Campionatului Mondial din Spania, de campioana europeană Norvegia, scor 33-22 (17-11). Tricolorele încheie pe locul 2 în clasamentul final al grupei C şi merg mai departe cu doar 2 puncte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Principalele marcatoare pentru România au fost Laslo - 6 goluri şi Pntea - 5 goluri.  

Cu o evoluţie excelentă în primele 20 de minute, tricolorele au fost încurajate şi aplaudate toată partida de sute de români stabiliţi în Castellon, care au creat o atmosferă electrizantă.

În urma rezultatului, Norvegia încheie lider, cu 6 puncte, urmată în clasament de România 4, Kazakhstan 2, şi Iran, niciun punct.

În grupele principale se califică astfel Norvegia, România şi Kazakhstan, care vor continua competiţia cu câte 4, 2, respectiv niciun punct, după confruntările directe. În grupa principală II, tricolorele se vor duela cu Olanda, Suedia şi Puerto Rico.

Rezultatele României în grupa C sunt următoarele: 39-11 cu Iran, 38-17 cu Kazakhstan şi 22-33 cu Norvegia.

Meciurile din grupele principale vor avea loc între 8 şi 13 decembrie. Primele două clasate în aceste grupe se vor califica în sferturile de finală, care vor avea loc în 14-15 decembrie, iar câştigătoarele vor evolua în semifinale, în 17 decembrie.

Finalele pentru medalii sunt programate în 19 decembrie.

Echipa României bifează a 25-a participare la Mondiale, fiind în continuare singura reprezentativă care a participat la toate ediţiile.

La ultima ediţie a Campionatului Mondial, România s-a clasat pe locul 12. Podiumul ediţiei din 2019 a fost ocupat, în ordine, de Olanda, Spania şi Rusia.

România are în palmaresul CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.