Forul internaţional de handbal (IHF) a anunţat că naţionala feminină a Chinei s-a retras de la CM din Spania, după depistarea unui caz pozitiv la Covid-19. Meciurile de vineri, respectiv duminică, în compania Tunisiei şi Slovaciei, din President Cup, au fost omologate ca înfrângeri ale Chinei, cu 0-10.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit IHF, forul naţional chinez de handbal a retras naţionala feminină din competiţie, datorită regulilor sanitare la revenirea acesteia în ţară, handbalistele fiind obligate să stea 14 zile în carantină, în Spania, în timp ce persoana infectată ar urma să suporte carantina timp de şase săptămâmi, tot în Spania.

China a ratat calificarea în grupele principale ale Campionatului Mondial şi a continuat competiţia în President Cup, în care a pierdut, miercuri, primul meci, 24-30 cu Paraguay.

Reprezentativa Chinei a încheiat astfel participarea la CM pe locul 32, ultimul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.