Avocatul lui Lindsay Clancy, acuzată de faptul că şi-a ucis cei trei copii în Statle Unite. a cerut unui judecător să o declare nevinovată în urma unui proces foarte mediatizat în care juriul nu a ajuns la un verdict, relatează AFP.
Kevin Reddington a pus sub semnul întrebării credibilitatea mărturiilor clientei sale, apreciind că ”i s-a povestit ceea ce s-a întâmplat”, în timp ce ea nu are ”nicio amintire”.
În timpul procesului, el nu a negat faptele de care este acuzată această femeie în vârstă de 36 de ani, ci a încercat să demonstreze că suferea de psihoză postpartum şi nu poate fi trasă la răspundere penal.
Avocatul apărării a denunţat o ”anchetă îngrozitoare” şi a pledat ”lipsa totală a probelor care să permită (să convingă) un jurat raţional”.
Procuroarea Jennifer Sprague a denunţat un ”argument rizibil”.
Judecătorul William Sullivan de la Tribunalul din Plymouth, în apropiere de Boston (nord-est), nu a luat o hotărâre imediat.
Următoarea audiere a fost programată la 2 noiembrie, când va fi discutată altă cerere a apărării de abandonare a abandonării urmăririlor.
Această cerere priveşte validitatea hotărârii judecătorului de a anula procesul în urma eşecului deliberăriilor, în timpul cărora unul dintre cei 12 juraţi s-a opus s-o declare pe Lindsay Clancy ”nevinovată” din cauza stării sale psihiatrice.
Parchetul se opune divulgării unor informaţii suplimentare despre cele şapte zile de deliberări, apreciind că va avea un ”efect descurajator” asupra juriilor populare.
El nu şi-a anunţat în mod oficial intenţia de a cere sau nu o rejudecare a acuzatei, care riscă închisoarea pe viaţă cu privire la strangularea copiilor săi, în vârstă de cinci ani, trei ani şi opt luni.
Internată într-o instituţie psihiatrică, ea a declarat că o voce i-a ordonat să-şi omoare copiii.
Ea se deplasează în scaunul cu rotile după ce a încercat să se sinucidă, în urma triplului infanticid.
Psihiatri şi apropiaţi, inclusiv fostul său soţ şi tatăl copiilor, i-au descris suferinţa, la bară.
Acuzarea susţine, din contră, că Lindsay Clancy a acţionat cu premeditare şi este capabilă să-şi înţeleagă fapta.
Acest caz a provocat o dezbatere puternică în Statele Unite.
Multe femei au susţinut-o pe Lindsay Clancy, încercând să sensibilizeze opinia publică cu privire la psihoza postpartum, de care suferă una până la două femei la 1.000 de naşteri, potrivit asociaţiilor.




























