„Ar mânca tot anul zacuscă cu pâine ca să studieze la Oxford.” Povestea din spatele platformei care îi ajută pe tinerii români să îşi continue studiile

Un elev olimpic la matematică, provenit dintr-un mediu defavorizat, i-a mărturisit că ar fi dispus să mănânce un an întreg zacuscă cu pâine dacă ar avea şansa să studieze la Oxford. Această discuţie, purtată în 2018, a determinat-o pe Alexandra Popa-Isac să caute o soluţie prin care tinerii cu rezultate academice excepţionale, dar fără suficiente resurse financiare, să poată studia la universităţile la care visează.

Aşa a apărut Adoptăm Studenţi, prima platforma de crowdfunding din Romania care pune în legătură studenţii aflaţi în căutarea unei finanţări cu persoane dispuse să le susţină educaţia.

Într-un interviu despre accesul la educaţie, obstacolele financiare şi rolul comunităţii, Alexandra Popa-Isac explică de ce sprijinul financiar nu este întotdeauna suficient. Antreprenoare, mentor pentru start-up-uri şi coach, Alexandra Popa-Isac are experienţă în business din 2005, în domenii precum retail, comerţ electronic, imobiliare şi educaţie. A lucrat pentru Amazon UK, la Londra, şi a absolvit un program MBA la INSEAD Business School, în Franţa şi Singapore. Ulterior, a revenit în România, unde şi-a continuat proiectele antreprenoriale şi implicarea în iniţiative educaţionale.

Cum a apărut ideea pentru platforma Adoptăm Studenţi?

Ideea a apărut în vara anului 2018, când am susţinut un curs despre motivaţie pentru un grup de liceeni români care participau la şcoala de vară Oxford for Romania. Erau elevi cu rezultate excepţionale, mulţi dintre ei provenind din medii defavorizate. Într-o zi, în timp ce ne plimbam prin campus şi discutam despre posibilitatea de a studia la Oxford, unul dintre elevi, olimpic la matematică, ne-a spus că, dacă ar avea ocazia să studieze acolo, ar mânca tot anul zacuscă cu pâine. Atunci m-am gândit că, împreună cu câţiva prieteni, am putea să îl susţinem financiar pentru a urma cursurile unei universităţi potrivite pentru el. Am găsit persoanele dispuse să îl ajute, însă elevul a ales, în cele din urmă, să studieze în România, pentru a fi aproape de mama lui.

Experienţa aceasta m-a făcut să mă întreb dacă nu am putea să îi sprijinim şi pe alţi tineri aflaţi în situaţii similare. De aici a început să prindă contur ideea Adoptăm Studenţi.

Cât de dificil este pentru un tânăr român cu rezultate academice foarte bune, dar cu posibilităţi financiare reduse, să ajungă la o universitate de top din străinătate?

Cred că numărul celor care ajung efectiv să caute soluţii de finanţare este foarte mic. Unii se gândesc că ar putea face un efort, împreună cu familia sau cu persoanele apropiate, pentru a obţine fondurile necesare prin sponsorizări, donaţii sau printr-un loc de muncă suplimentar.

Însă mulţi tineri nici măcar nu ajung în această etapă, pentru că nu au în jurul lor un ecosistem care să îi încurajeze să aplice la universităţi de top şi să îşi urmeze potenţialul. Aici cred că responsabilitatea aparţine unui întreg sistem. Profesorii ar trebui să îi încurajeze pe elevii şi studenţii excepţionali şi să îi ajute să identifice soluţii pentru a-şi continua educaţia.

Un rol important îl au şi părinţii, dar sunt tineri fără părinţi sau care provin din familii monoparentale, în care părintele este deja foarte preocupat de alte probleme. Pentru aceşti tineri, lipsa sprijinului poate deveni un obstacol chiar înainte de a ajunge să discute despre costurile studiilor.

Cum funcţionează concret platforma adoptamstudenti.ro? Ce trebuie să facă un student care are nevoie de finanţare şi cum îl pot ajuta cei care vor să doneze?

Sunt mai multe modalităţi prin care îi ajutăm pe studenţi. Ideea iniţială a fost cea de „adopţie educaţională”: persoane care contribuie lunar cu bani pentru a susţine un student pe parcursul studiilor. Pentru a ajunge la potenţialii donatori, studenţii îşi creează o campanie de crowdfunding pe adoptamstudenti.ro, unde îşi prezintă povestea şi explică de ce finanţare au nevoie. Cei care rezonează cu povestea unui student pot face o donaţie -, fie o singură dată, fie în mod recurent. La fiecare trei luni, studenţii le scriu donatorilor o scrisoare în care le povestesc cum evoluează parcursul lor educaţional.

Vreau să menţionez un aspect foarte important. De multe ori, sprijinul nu se opreşte la bani. Donatorii se oferă să îi ajute pe studenţi şi cu alte resurse, cum ar fi cazarea, cu recomandări sau îndrumare in noua etapa de educatie .

Acest model presupune însă şi anumite dificultăţi. Este nevoie de resurse pentru promovarea campaniilor, iar studenţii trebuie să se simtă confortabil să îşi prezinte public povestea personală.

În timp, am dezvoltat şi o altă modalitate de finanţare, prin sponsorizări oferite de companii. Acestea pot direcţiona către organizaţii nonprofit, cum este şi asociaţia noastră, sume reprezentând până la 20% din impozitul pe profit, în condiţiile prevăzute de lege. În acest model, studenţii îşi identifică sponsorii, iar asociaţia direcţionează fondurile obţinute către ei.

Aţi construit platforma în jurul ideii de „adopţie educaţională”, prin care donatorii pot păstra legătura cu studenţii pe care îi susţin. De ce este importantă această relaţie?

Ne-a bucurat foarte mult să vedem că numeroşi români din diaspora îşi doresc să susţină studenţi care urmau un parcurs educaţional similar cu al lor sau care proveneau din acelaşi oraş. Mulţi dintre aceşti donatori s-au oferit să contribuie şi cu alte resurse, să îi îndrume pe studenţi sau chiar să le devină mentori. Având o conexiune umană reală, studenţii sunt mai motivaţi şi mai încrezători că pot să-şi ducă studiile la bun sfârşit.

În plus, ne-am dorit ca persoanele care donează să poată vedea impactul concret pe care îl au contribuţiile lor în viaţa studenţilor pe care îi susţin. De aici a apărut şi ideea scrisorilor periodice prin care studenţii le povestesc donatorilor despre parcursul lor.

Din experienţa dumneavoastră, ce se schimbă în viaţa unui student atunci când, pe lângă ajutorul financiar, primeşte şi sprijinul unui mentor sau al unei persoane care crede în el?

Cum spuneam, studenţii capătă curaj şi încredere că pot reuşi. Încep să creadă mai mult în propriile şanse. Apare apoi şi un sentiment de responsabilitate. Studenţii simt că reuşita lor are o semnificaţie nu doar pentru ei, ci şi pentru persoanele care au ales să îi susţină.

Cum sunt selectaţi studenţii care beneficiază de sprijin prin platformă? Este suficient să aibă rezultate academice foarte bune sau contează şi alte lucruri?

Selecţia se face într-un mod natural. În prima etapă, lucrăm cu studenţii doar după ce aceştia au fost acceptaţi la universitatea la care îşi doresc să studieze. Acceptarea la o universitate de top reprezintă deja o recunoaştere internaţională a performanţei lor academice. Însă, dincolo de rezultatele la învăţătură, studenţii au nevoie de o motivaţie foarte puternică pentru a reuşi să obţină resursele financiare necesare.

Am avut studenţi care şi-au început campaniile de strângere de fonduri, dar au renunţat. Unii proveneau din oraşe mici şi s-au confruntat cu reacţii negative din partea colegilor, care râdeau de ei sau îi discriminau pentru că cereau bani unor persoane necunoscute. Întotdeauna vor exista şi condiţii potrivnice. Din experienţa noastră, studenţii care reuşesc să depăşească aceste obstacole sunt cei pentru care dorinţa de a-şi continua studiile este mai puternică decât obstacolele întâlnite pe parcurs.

Ce ar trebui să se schimbe în România pentru ca mai mulţi tineri cu rezultate excepţionale să poată beneficia de oportunităţi educaţionale internaţionale?

Nu aş vrea să generalizez în privinţa sistemului educaţional din România. Cred, însă, că una dintre principalele probleme este legată de sprijinul oferit studenţilor excepţionali pentru a-şi explora şi valorifica potenţialul. Avem nevoie de un cadru de susţinere în care să fie implicaţi profesorii, organizaţiile, companiile şi societatea civilă. Fiecare dintre noi poate face lucruri mici în acele zone în care consideră că sistemul nu funcţionează suficient de bine.

Ce le-aţi spune elevilor şi studenţilor care au rezultate bune şi îşi doresc să studieze la o universitate de prestigiu, dar renunţă la această idee pentru că nu au bani?

Poate suna banal, dar le-aş spune că nu au nimic de pierdut dacă fac tot ce ţine de ei pentru a obţine resursele de care au nevoie. Procesul de strângere de fonduri nu e deloc simplu. Dar, mereu vor fi oameni dornici să îi susţină, iar legislaţia din România oferă, prin mecanismul sponsorizării, posibilitatea de a sprijini astfel de iniţiative.

Important este să încerce să identifice resursele de care au nevoie şi să nu renunţe înainte de a explora aceste posibilităţi.

Privind la experienţa de până acum, ce aţi învăţat despre disponibilitatea oamenilor şi a companiilor de a susţine educaţia?

Răspunsul scurt: mulţi îşi doresc, dar nu la fel de mulţi duc demersul până la capăt. De-a lungul anilor, am cunoscut persoane care şi-au dorit să facă voluntariat pentru Adoptăm Studenţi, dar care au renunţat după câteva luni. Am avut şi numeroşi studenţi, alături de părinţii lor, care au promis că vor susţine, la rândul lor, alte cazuri după încheierea propriilor campanii de strângere de fonduri, dar au renunţat după câteva luni. Tot în aceşti ani am discutat şi cu sute de companii şi cu departamentele lor de contabilitate pentru a le explica procesul prin care pot susţine financiar studenţii. Deseori, am primit foarte repede un refuz.

Totuşi, platforma funcţionează şi avem exemple de succes. De aceea suntem optimişti şi credem că oameni vor înţelege că fiecare dintre noi poate contribui pentru ca această iniţiativă sau alte proiecte similare să crească. Cu foarte puţin putem schimba, de fapt, foarte mult.