Fotbalistul echipei Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat duminică seară, după meciul cu FCSB, scor 2-1, că diferenţa a fost făcută de atitudinea jucătorilor şi că pentru craioveni urmează trei “finale”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“I-am bătut chiar atunci când trebuia. Mai avem trei finale. Va fi din ce în ce mai greu. Trebuie să uităm acest meci, pentru că dacă vom pierde următorul meci nu realizăm nimic. Era clar că suntem două echipe cu jucători foarte buni. În seara asta a făcut diferenţa atitudinea fiecărei echipe”, a spus Cicâldău pentru posturile care transmit Liga I.

Formaţia Universitatea Craiova a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1) echipa FCSB, în etapa a şaptea a play-off-ului Ligii I. Au marcat Cicâldău '24 (p) şi Nistor '55 (p) pentru gazde, respectiv Cristea '37 pentru oaspeţi. În urma acestui rezultat, oltenii s-au desprins în fruntea clasamentului, la patru puncte de CFR Cluj, care va evolua luni, în aceeaşi etapă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.