Mijlocaşul Alexandru Cicâldău a explicat că echipa României a încercat să se închidă la scorul de 2-1, în semifinala cu Germania, şi să încerce să contraatace.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu mă pot bucura că am ajuns în semifinală pentru că ştiu că puteam mai mult. Trebuie să recunoaştem că a doua repriză ne-au dominat, am încercat să ne închidem la 2-1 şi să jucăm pe contraatac, dar a venit acel penalti inexistent după părerea mea. Nu sunt eu în măsură să vorbesc despre acest lucru, dar dacă nu dădea penalti, cred că era cu totul alt joc. Ne pare rău că nu am reuşit să ajunegm în finală. Trebuie să privim partea bună a lucrurilor, nu cred că se aştepta nimeni să câştigăm această grupă şi să ajungem în semifinale. Le mulţumim suporterilor că au fost în număr atât de mare şi astăzi şi ne-au susţinut până la finalul meciului", a declarat Cicâldău, la TVR.

România a fost învinsă, joi, la Bologna, cu scorul de 4-2 (1-2), de Germania, în semifinalele Campionatului European de tineret. Tinerii "tricolori" au condus la pauză, cu 2-1. Două lovituri libere în finalul meciului i-au calificat pe germani în finală. Au marcat: Puşcaş '26 (p), '44 / Amiri '21, '90+4, Waldschmidt '51 (p), '90

În cealaltă semifinală se vor întâlni Franţa şi Spania, la Reggio Emilia, de la ora 22.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.