Antrenorul Cristian Chivu ar putea face pasul la echipe de seniori după ce a câştigat campionatul Primavera cu formaţia U19 a clubului Inter Milano.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vreau să mă bucur de această seară, să sărbătoresc şi să plec în vacanţă cu familia mea, apoi voi avea timp să mă gândesc. Relaţia cu clubul este foarte bună, dar vom vedea. Sunt gata să accept provocări. Îmi place să fiu cu băieţii şi să mă perfecţionez", a declarat el, întrebat fiind depsre viitorul său, potrivit presei italiene.

Fostul căpitan al naţionalei României şi-a lăudat echipa, care a obţinut titlul cu numărul 10 din palmaresul lui Inter.

"Există multă satisfacţie, mă bucur pentru băieţi. Cu cei din 2003 am început un drum acum doi ani, dar a urmat pandemia şi înfrângerea din semifinala Under 18. Dar noi am crezut şi am muncit mereu, iar meritul este al lor. Astăzi au avut şansa de a scrie istorie, de a-şi atinge obiectivul şi visul, mă bucur pentru ei. Acest grup are un caracter asemănător, în momentele dificile am scos întotdeauna ceva în plus. Am făcut-o şi astăzi, chiar dacă nu a fost uşor să revenim şi să ne păstrăm luciditatea. Apoi, din nou, intrările băieţilor în repriza a doua au adus ceva în plus. Lucrul care mă bucură este că am terminat meciul cu doi jucători din 2005 pe teren, care au făcut un joc extraordinar. Mă bucur pentru viitor, pentru cei care vor fi în campionatul Primavera 1 în anii următori. Vreau să mulţumesc echipei mele, pentru toate momentele grele din aceşti doi ani în pandemie, printre teste şi izolare. Mă bucur pentru ei şi pentru club, sectorul juvenil al Interului funcţionează excepţional de bine", a spus Chivu. 

"Este meritul băieţilor. Şi-au atins un obiectiv şi este meritul lor. Trebuie să îi dezvoltăm în mod corect, oferindu-le o perspectivă pentru cariera lor. Pentru mulţi dintre ei este foarte important să termine academia de tineret în calitate de campioni ai Italiei. Au dobândit o cultură a muncii, pentru a înţelege ce vor să facă atunci când vor fi mari. Am mulţi prieteni la Roma, există o afecţiune reciprocă. Într-o finală se poate întâmpla orice: îi felicităm pentru că au făcut un campionat extraordinar. Astăzi, zeii au vrut ca noi să câştigăm. Nu ne-a lipsit niciodată caracterul. La începutul sezonului am suferit din cauza atâtor schimbări, apoi am reuşit să găsim alchimia potrivită atunci când am avut nevoie de ea. Felicitări băieţilor, clubului şi celor care au lucrat cu ei în anii trecuţi", a adăugat fostul fundaş.

Echipa U19 a clubului Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a câştigat, marţi, campionatul Primavera, după ce a învins, în finală, cu scorul de 2-1 (0-0, 1-1), după prelungiri şi după ce a fost condusă cu 1-0, pe AS Roma, campioana sezonului regulat.

Au marcat: Casadei '81, Iliev '97 / Vicario '70.

Acesta este al zecelea trofeu de campioană a Italiei la această categorie de vârstă din istoria clubului "nerro azzuro".

Inter a ocupat în sezonul regulat locul 2, cu 64 de puncte, poziţie care i-a asigurat formaţiei milaneze calificarea direct în semifinalele play-off-ului campionatului. În aceeaşi situaţie a fost şi Roma, care s-a clasat pe locul 1, cu 71 de puncte.

În semifinale, Inter a remizat cu Cagliari, scor 3-3, după prelungiri, după ce a fost condusă cu 3-0. Echipa lui Chivu a mers în finală datorită locului mai bun din sezonul regulat, 2 faţă de 3. În schimb, Roma a învins, în penultimul act, cu 2-0, pe Juventus.

Chivu, 41 de ani, este la primul sezon pe banca echipei Primavera a lui Inter, fostul fundaş fiind numit în funcţie vara trecută. Anterior, el a pregătit formaţiile U14, U17 şi U18 ale clubului italian.

El a ajuns şi cu echipa U18 până în semifinalele campionatului, fază în care Inter a fost învinsă de Genoa cu 2-1.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.