Conducerea clubului CFR Cluj a notat, într-un comunicat postat duminică, pe site-ul oficial, că a făcut tot ce s-a putut pentru a se evita infectarea cu Covid-19 şi că este alături de jucătorul testat pozitiv, Adrian Păun.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CFR Cluj a acuzat, în plus, ipocrizia şi “nesimţirea” unor oameni care în urmă cu ceva timp refuzau oprirea competiţiei, iar acum vor acest lucru.

CFR 1907 Cluj este o familie! O familie care împreună a construit un vestiar al campionilor.

Şi de această dată, de la patronul clubului până la suporteri, suntem cu toţii împreună. Am învăţat acest acest lucru prin muncă şi perseverenţă, valori după care ne-am ghidat mereu.

Fiind împreună şi de această dată, ne este mult mai uşor să luptăm pe două fronturi, împotriva acestui adversar invizibil şi totodată pe terenul de joc.

Aşa cum am respectat mereu această competiţie, am respectat şi protocolul medical al FRF/LPF/MTS şi pentru a nu pune în pericol sănătatea noastră, a familiilor celorlalţi implicaţi în munca de zi cu zi, precum şi a întregii competiţii, am decis să efectuăm un test suplimentar unui jucător care prezenta simptome. Prin acestă atitudine corectă, am încercat să ne protejam pe NOI şi pe VOI!

Mai mult, noi, toţi cei implicaţi în viaţa acestui club vă asigurăm că am făcut tot posibilul omenesc să evităm infectarea cu COVID19, am fost extrem de atenţi şi ne-am protejat, însă, din păcate, virusul a fost mai puternic decât noi. Suntem cu toţii alături de Adrian Păun în aceste momente şi îi dorim multă sănătate.

Vă asigurăm că respectăm toate indicaţiile primite din partea autorităţilor avizate şi am suspendat organizarea oricărui fel de antrenament din momentul în care am primit rezultatul pozitiv al lui Adrian Păun.

În schimb, suntem consternaţi de caracterul, nesimţirea şi ipocrizia unor oameni care acum ceva timp refuzau orice idee de a opri competiţia, iar acum apar din 5 în 5 minute şi solicită oprirea campionatului.

Aceşti oameni sunt precum hienele care mănâncă din resturile lăsate de către animalele de pradă, după ce acestea s-au îndestulat.

Din păcate, asemenea persoane care au crescut într-un regim în care minciuna şi tupeul au primat în obţinerea unor foloase nemeritorii, nu se pot debarasa de aceste obiceiuri.

Considerăm că declaraţiile unor foste glorii împlicate în acest fenomen sunt total lipsite de FAIR-PLAY.

Aceste declaraţii nu au cum să prevaleze în faţa caracterelor adevărate care se călesc prin luptă!

Acelora dintre ei care încă mai au asemenea metehne, le spunem că acele timpuri au apus şi nu fac altceva decât să cadă singuri în derizoriu.

Le aducem aminte faptul că atunci când NOI am fost pe primul loc, am spus public în nenumărate rânduri că echipa campioană trebuie decisă pe teren indiferent de situaţie.

Am spus asta pentru ca am ştiut mereu că tricoul de campion nu poate fi pătat de minciuni, ipocrizie şi laşitate! Un tricou de campion va fi mereu prea strâmt pentru asemenea persoane.

ADN-ul campionilor NU se formează în birouri prin vorbe, ci prin fapte! Se căleşte prin lupta cot la cot cu adversarul. Suntem conştienţi că e greu pentru unii să înţeleagă ce înseamnă să fii campion!

A fi campion înseamnă să duci lupta până la capăt, înseamnă să nu renunţi, să te ridici mai puternic atunci cand eşti doborât. A fi campion înseamnă să te ghidezi şi să respecţi sloganul ,,FAIR-PLAY”.

Am condus acest campionat atâta vreme şi am respectat competitorii. Avem dreptul să cerem respect, pentru ceea ce am dovedit pana acum!

Opriţi-vă! Sunteţi penibili! Suntem prea puternici! Nu putem fi doborâţi atât de uşor!

Nu în ultimul rând dorim să mulţumim Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal pentru întreg sprijinul oferit, dar şi suporterilor noştri, tuturor cluburilor şi persoanelor care ne-au transmis mesaje de susţinere şi încurajare în aceste momente!”, este comunicatul grupării clujene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.