Tribunalul din Barcelona a închis ancheta în cazul presupusei agresiuni sexuale comise de Daniel Alves, care va fi judecat pentru faptele de care este acuzat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fostul fotbalist de la Barcelona şi PSG, Dani Alves, va fi judecat pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a violat o tânără în toaleta unui club de noapte din Barcelona la 30 decembrie 2022.

Ancheta a fost închisă. Într-o ordonanţă de trimitere în judecată emisă marţi de tribunalul din Barcelona, s-a concluzionat că declaraţiile victimei şi ale martorilor, precum şi rapoartele de expertiză, au furnizat suficiente probe pentru a-l trimite pe inculpat în judecată pentru agresiune sexuală.

Apărarea şi acuzarea au avut la dispoziţie cinci zile pentru a argumenta dacă Daniel Alves ar trebui să fie achitat sau condamnat şi, în caz afirmativ, ce pedeapsă consideră că ar trebui să i se aplice. Abia la finalul acestei proceduri, dacă acuzaţiile vor fi menţinute, se va stabili o dată pentru proces. Avocatul fostului internaţional brazilian a cerut anularea procedurii şi respingerea cazului.

Caracterul confidenţial al procedurii a fost "încălcat în mod continuu", susţine apărarea. Reprezentanţii lui Alves consideră că "atunci când mediatizarea este generalizată, contaminarea anchetei judiciare devine iremediabilă şi ireversibilă, iar încălcarea drepturilor fundamentale care o susţin insurmontabilă", relatează La Vanguardia.



Daniel Alves este încarcerat în complexul penitenciar Brians din 20 ianuarie. Daniel Alves şi-a schimbat pivestea de mai multe ori după arestare, înainte de a recunoaşte că a avut o relaţie sexuală cu tânăra care îl acuză. El susţine că relaţia a fost consimţită, dar presupusa victimă neagă în mod oficial acest lucru. În ultimele luni au fost dezvăluite în presă "indicii serioase" care îl incriminează pe fotbalistul brazilian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.