Daneza Caroline Wozniacki, locul 3 WTA, şi germana Julia Goerges, locul 14 WTA, au câştigat, sâmbătă, câte două meciuri şi s-au calificat în finala turneului de la Auckland, cu premii de 250.000 de dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Wozniacki, cap de serie numărul 1, a trecut în sferturi de americanca Sofia Kenin, locul 108 WTA, beneficiară a unui wild card, cu scorul de 4-6, 6-2, 6-4, în sferturile de finală, apoi de o altă americancă, Sachia Vickery, locul 122 WTA, venită din calificări, cu scorul de 6-4, 6-4, în semifinale.

Goerges, a doua favorită, le-a învins pe slovena Polona Hercog, locul 100 WTA, cu scorul de 6-4, 6-4, şi pe Su-Wei Hsieh din Taiwan, locul 103 WTA, scor 6-1, 6-4.

În Noua Zeelandă, sferturile şi semifinalele turneului s-au disputat în aceeaşi zi din cauza programului perturbat de ploaie. Finala competiţiei de la Auckland va fi duminică.

Wozniacki va ocupa, începând de luni, locul al doilea în clasamentul WTA, întrecând-o pe spaniola Garbine Muguruza, astfel că va fi a doua favorită la Australian Open, după Simona Halep. Primul Grand Slam al anului va avea loc între 15 şi 28 ianuarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.