Carlos Sainz rapid şi la alergare, nu doar pe circuit. El a fugit şi a prins doi hoţi care i-au furat un ceas - VIDEO

Carlos Sainz rapid şi la alergare, nu doar pe circuit. El a fugit şi a prins doi hoţi care i-au furat un ceas - VIDEO

Pilotul spaniol de Formula 1, Carlos Sainz, a reuşit să prindă doi hoţi care i-au furat un ceas de lux, duminică seară, după Marele Premiu al Italiei de la Monza, unde s-a clasat pe locul 3.

După ce a sărbătorit cu fanii la hotel, doi indivizi l-au împins şi au profitat de situaţie pentru a-i lua ceasul, un Richard-Mille evaluat la aproximativ 500.000 de franci elveţieni.

Pilotul spaniol şi asistentul său i-au urmărit apoi pe infractori, ajutaţi de mai mulţi fani care au asistat la scenă, până când au reuşit să îi blocheze. Aceştia au fost apoi predaţi poliţiei aflate la faţa locului şi duşi la o secţie de poliţie.

Carlos Sainz şi-a recuperat ceasul, demonstrând în acelaşi timp că este la fel de rapid la alergare ca şi la pilotat.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră