Tehnicianul Carlo Ancelotti a semnat un nou contract cu Real Madrid, valabil până în iunie 2026, a anunţat, vineri, clubul madrilen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Real Madrid C. F. şi Carlo Ancelotti au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului antrenorului nostru până la 30 iunie 2026”, a precizat clubul spaniol, pe site-ul oficial.

În cele cinci sezoane petrecute de Ancelotti ca antrenor la Real Madrid, echipa a câştigat 10 trofee: două Liga Campionilor, două Cupe Mondiale ale Cluburilor, două Supercupe ale Europei, 1 titlu de LaLiga, 2 trofee Copa de Rey şi o Supercupă a Spaniei.

Carlo Ancelotti este singurul antrenor care a ridicat patru trofee ale LC şi este antrenorul cu cele mai multe victorii din istoria acestei competiţii (118), fiind, de asemenea, primul antrenor care a câştigat cele cinci mari campionate europene (Italia, Anglia, Franţa, Germania şi Spania).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.