Căpitanul Islandei: Savurăm acest moment cu fanii noştri, au cheltuit mult să vină să ne susţină - VIDEO

Căpitanul Islandei: Savurăm acest moment cu fanii noştri, au cheltuit mult să vină să ne susţină - VIDEO
Căpitanul Islandei: Savurăm acest moment cu fanii noştri, au cheltuit mult să vină să ne susţină (Foto: uefa.com)

Jucătorii naţionalei Islandei au sărbătorit eliminarea Angliei alături de cei 5.000 de fani veniţi să-i susţină la Nisa, căpitanul Aron Gunnarsson subliniind că suporterii merită acest lucru deoarece au cheltuit mulţi bani să vină în Franţa, informează Le Figaro.

Aron Gunnarsson şi coechipierii lui au mers în partea de teren unde se aflau fanii islandezi şi au început să aplaude ritmat în acelaşi timp cu suporterii.

"Savurăm acest mare moment alături de suporterii noştri, deoarece au cheltuit mulţi bani pentru a veni aici şi pentru a-şi cumpăra bilete. Vor trebui să mai cumpere şi alte bilete. Este incredibil, este un sentiment greu de descris", a afirmat Gunnarsson.

 

Echipa naţională a Islandei a eliminat Anglia, luni seară, în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal, după ce s-a impus cu scorul de 2-1 (2-1). Au marcat Sigurdsson ‘6 şi Sigthorsson 18 pentru Islanda, respectiv Rooney ‘4 (penalti) pentru Anglia.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră