Cei patru candidaţi la preşedinţia FRF, Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu, Marcel Puşcaş şi Ilie Drăgan, şi-au prezentat, miercuri, programul electoral în cadrul Adunării Generale a forului, la Casa Fotbalului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fiecărui candidat i s-au alocat zece minute pentru a-şi susţine programul. Răzvan Burleanu a vorbit însă 19 minute, iar Lupescu a depăşit timpul cu un minut.

În timpul discursului lui Burleanu, Marcel Puşcaş a cerut ca preşedintele FRF să fie oprit pentru că a depăşit cele zece minute, însă secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu, a spus că nu a întrerupt pe nimeni, astfel că nu o face nici acum.

Burleanu a pus accentul în prezentarea sa pe faptul că reprezintă o echipă unită, forţa reală a fotbalului românesc, şi că proiectele începute trebuie continuate. El a vorbit şi despre planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului, menţionând juniorii, fotbalul feminine şi futsalul.

“Am pus fotbalul pe primul loc şi membrii FRF înainte de toate. Suntem pregătiţi să continuăm împreună proiectele pe care le-am început. Suntem siguri pe noi, ştim ce avem de făcut şi suntem gata să mergem mai departe. Avem şansa de a demonstra că fotbalul poate fi mai mult decât o reflecţie a societăţii chinuite în care trăim. FRF de astăzi este o instituţie de management al fotbalului şi nu un simplu gestionar de resurse. Avem o viziune, un plan şi o echipă foarte bună cu care vom duce totul mai departe. Am devenit un partener credibil pentru fiecare membru afiliat, pentru instituţii… Investim în 17 competiţii noi pentru că am devenit o organizaţie stabilă şi sănătoasă din punct de vedere financiar. Toate acestea pot fi anulate într-o clipă de  cei care vor reinstaurarea favoritismelor. Noi împreună trebuie să ne demonstrăm forţa. Trebuie să protejăm fotbalul”, a spus el.

Răzvan Burleanu a precizat că în mandatul său au dispărut “trepăduşii” din FRF şi că acum se doreşte reinstaurarea “Federaţiei Române de Comisioane”.

“Astăzi vom dovedi că suntem o echipă încă o dată. Am fost non-stop la dispoziţia fotbalulul şi a oamenilor oneşti. Am venit acolo unde sunteţi. Am venit să vă ascult şi să lucrăm împreună, nu să vă cer, nu să vă promit, nu considerându-vă marionelele unora sau altora. Au dispărut de la FRF trepăduşii. Oamenii integri sunt la dispoziţia dumneavoastră. Au dispărut uşile închise, împărţirea dumneavoastră pe ranguri fotbalistice. Suntem în faţa unei decizii foarte simple: trebuie să alegeţi între echipa FRF şi gaşca care promite că nu o să vă mai lucreze. De ce să optăm pentru incertitudine, pentru schimbare de dragul schimbării? Când noi ştim ce vrem să facem. Mircea Sandu este numele unui mod jignitor şi perverse de a trata fotbalul ca pe propria feudă. Acum se încearcă reinstaurarea Federaţiei Române de Comisioane. Misiunea noastră este să corectăm erorile din trecut”, a precizat Burleanu.

Ionuţ Lupescu a vorbit despre valorile în care crede şi a promis deschidere şi schimbări legislative.

“Am venit cu o poftă nebună de muncă ca împreună cu dumneavoastră să reuşim să redresăm fotbalul românesc. Vin cu sufletul deschis şi cu cele mai bune intenţii. Fără valori nimic nu se construireşte. Valorile în care cred respectul, seriozitatea, transparenşa, dialogul şi corectitudinea. Respect pentru cluburi, pentru oamenii de fotbal, pentru spectatori, pentru media. Doar cu seriozitate vom ajunge din nou la Campionate Mondiale şi Europene. Transparenţa este ceva ce se promite la alegeri şi după ce s-a dat votul se uită. Doar prin dialog putem găsi soluţii. Corectitudine, pentru că sportul nu poate exista în afara corectitudinii. Veţi avea în mine un preşedinte care nu va pune nimicmai presus de lege şi  regulamente. Programul meu are un singur lucru, performanţa. Cred că trebuie să investim în copii şi juniori şi să educăm şi să specializăm antrenorii. Fotbalul din ligile interioare, este extreme de important să găsim soluţii de finanţare. Dacă inima aceasta nu funcţionează celelalte organe au de suferit. Şi creşterea veniturilor din  federaţie şi schimbarea legilor în favoarea sportului. Este momentul să încetăm cu politica dezbinării şi să înceapă construcţia. Fotbalul nu înseamnă doar echipa de seniori. Sub mandatul meu nimeni nu va fi defavorizat şi toţi vor avea uşa deschisă pentru dezvoltare. Într-un an legislaţia sportivă şi fiscal trebuie schimbată. Deja am avut contacte în acest sens. Federaţia trebuie să fie activă şi să determine political să legifereze în favoarea sportului”, a afirmat el.

Lupescu a menţionat că pe Răzvan Burleanu nu îl mai sprijină nimeni. “Actualul preşedinte a pierdut sprijinul oamenilor de fotbal pentru că în cei patru ani de mandate i-a jignit pe toţşi, a intrat în conflict chiar şi cu UEFA, pe care a acuzat-o că răspunde la comenzile mele. M-am întors acasă să muncesc pentru fotbalul românesc. Nu vin la federaţie cu gânduri de răzbunare. Fotbalul nu trebuie pedepsit pentru că preşedintele federaţiei s-a comportat ca un copil supărat. Voi continua toate proiectele în care credeţi şi care produc efecte pozitive. Actualul preşedinte a ales calea atacului, iar eu am ales să mă apăr. Marele meu regret este că nici actualul şi nici fostul preşedinte nu au apelat la sprijinul pe care puteam să-l ofer din funcţia de la UEFA”, a adăugat el.

Marcel Puşcaş le-a cerut membrilor AG să voteze pentru o schimbare reală. El a început plângându-se de ordinea alocuţiunilor, fiind al doilea, după Ilie Drăgan. Apoi i-a cerut lui Răzvan Burleanu minutele pe care i le cedase la alegerile anterioare, moment întâmpinat cu amuzament: “Încep prin a solicita o rambursare de datorie. Acum patru ani din zece minute alocate i-am dat unui candidat patru minute. Îl întreb acum: Îmi dai, Răzvane?”. “Peste patru ani”, i-a răspuns Burleanu.

“Problemele reale ale fotbalului românesc de acum erau şi acum 15-20 de ani aceleaşi. Probleme de arbitraj, legate de comisii, de felul în cre judecă comisiile. Ele dăunuie de 10-15 ani. Mai vreţi să continuăm 10-15 ani cu aceleaşi probleme? Dacă doriţi o schimbare reală nu aveţi altă soluţie, decât să votaţi competenţa. Lăsaţi partidele, lăsaţi preşedinţii consiliilor locale… Nu cred că vă mai doriţi să fiţi săraci, să fiţi umiliţi la comisii, la competiţii. Voi sunteţi puterea. Aş dori să lăsaţi deoparte când votaţi orice alt ingredient. Au pierit 62 de cluburi în ultimii patru ani. Peste 4-8 ani, jumătate dintre voi nu o să vă aflaţi în sală în ritmul acesta. Dacă vreţi o schimbare reală mă alegeţi pe mine. Vedeţi care este cel mai competent, cel mai în măsură să vă reprezinte”, a afirmat Puşcaş.

Ilie Drăgan a spus că vrea ca numărul reprezentanţilor cluburilor în Comitetul Executiv al FRF să crească.

“Doar 3,9 la sută din totalul membrilor afiliaţi reprezintă Adunarea Generală, ceea ce este nereprezentativ. Sunt membrii CEx suficent de puternici la împărţirea banilor să vă reprezinte pe dumneavoastră? Cea mai importantă măsură care poate fi luată de AG este creşterea numărului de reprezentanţilor cluburilor în Comitetul Executiv. Aceasta este principala măsură pe care aş înainta-o AG dacă voi fi ales. Aplicarea ei ar creşte gradul de implicare şi responsabilizare a tuturor membrilor afiliaţi”, a afirmat Drăgan.

“Soluţia propusă de mine nu este să avem o federaţie cu cât mai mulţi angajaţi, ci ca membrii afiliaţi să fie cei cu putere de decizie. Vom avea o echipă naţională puternică doar dacă vom avea cluburi puternice”, a adăugat el, cerându-le membrilor AG a FRF ca “măcar în primul tur” să voteze “principiile”.

După prima parte a AG a FRF, în pauza dinaintea părţii care include votarea pentru alegerea preşedintelui, singurul care a avut voie să stea printre alegători a fost actualul şef al federaţiei, Răzvan Burleanu. Ceilalţi candidaţi au stat la etaj şi nu au avut voie să coboare de acolo, fiind angajată o firmă de pază care nu a lăsat nici presa şi nici candidaţii să ia contact cu alegătorii. Unii dintre alegători au urcat însă la etaj pentru a se fotografia alături de Cristian Chivu şi Mircea Lucescu, susţinători ai lui Ionuţ Lupescu.

La finalul pauzei, candidaţii şi-au luat locul pe primul rând în sala Nicolae Dobrin, în care se desfăşoară alegerile.

Dintre cei 256 de membri afiliaţi, 254 sunt prezenţi la AG şi vor alege preşedintele forului.

Alegerea preşedintelul FRF se efectuează prin vot secret, cu buletine de vot.

Dacă numărul buletinelor de vot existente în urne va fi egal sau inferior celui al buletinelor distribuite, votul va fi validat. Dacă numărul buletinelor din urne va fi mai mare decât numărul buletinelor distribuite, votul va fi anulat şi se va proceda la o nouă votare.

Va fi declarat ales în funcţia de preşedinte al FRF candidatul care va obţine majoritatea voturilor (jumătate plus unu) membrilor afiliaţi prezenţi.

În situaţia în care, după primul tur de scrutin, niciun candidat nu va obţine majoritatea cerută de statut, se va organiza al doilea tur de scrutin, la care vor participa doar primii doi candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi în cadrul primului tur de scrutin. Dacă pe locul al doilea se vor afla, la egalitate de voturi, doi candidaţi, scrutinul se va desfăşura între aceştia şi candidatul aflat pe primul loc.

Va fi declarat ales în funcţia de Preşedinte al FRF, începând cu cel de-al doilea tur de scrutin, candidatul care va obţine cele mai multe voturi dintre voturile exprimate şi validate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.