Jurnaliştii de la Radio Monte Carlo Sport au scris că Franţa va fi suporterul României în play-off-ul Ligii Naţiunilor, care stabileşte ultimele patru echipe calificate la turneul final al Campionatului European.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Campioana mondială a fost reprartizată la targerea la sorţi de la Bucureşti în cea mai grea grupă a Euro-2020, F, alături de Germania, Portugalia şi de câştigătoarea Diviziei A a Ligii Naţiunilor.

Potrivit analizei francezilor, echipa lui Didier Deschamps ar dori să evite un al treilea adversar dificil în grupă, care ar putea fi Islanda sau Ungaria. Francezii văd în Ungaria un rival nepotrivit pentru că "albaştrii" ar urma să joace la Budapesta meciul cu reprezentativa ţării vecine.

Bulgaria ar fi un adversar facil pentru reprezentativa "cocoşului galic", dar cea mai bună variantă pentru aceasta este ca România să câştige Divizia A a Ligii Naţiunilor. În această situaţie, echipa antrenată de Mirel Rădoi merge în Grupa C, pentru că Bucureştiul este oraş-gazdă, iar în Grupa F va intra câştigătoarea Diviziei D, considerat cel mai slab valoric eşalon al Ligii Naţiunilor, şi oricare formaţie dintre Georgia, Belarus, Macedonia de Nord şi Kosovo este un adversar pe placul francezilor.

"Didier Deschamps şi staff-ul său ar putea începe să susţină România la baraje. Coechipierii lui Claudiu Keşeru şi Ciprian Tătăruşanu ar putea pune Georgia, Belarus, Macedonia de Nord sau Kosovo în drumul Franţei. Cel mai puternic adversar dintre aceste patru echipe, Macedonia, nu este decât pe locul 68 în clasamentul FIFA, în timp ce Kosovo este pe poziţia 115 în lume", a scris sursa citată.

În cazul în care se va califica la Campionatul European, reprezentativa României va evolua în grupa C, alături de selecţionatele Olandei, Ucrainei şi Austria, conform tragerii la sorţi de la Bucureşti.

Pentru a se califica la Euro-2020, tricolorii trebuie să treacă de Islanda (26 martie) şi de învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria (31 martie), ambele dueluri urmând a se disputa în deplasare.

Turneul final al Campionatului European va avea loc în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020.

Bucureştiul va găzdui pe Arena Naţională patru meciuri: trei în grupa C (la 14, 18 şi 22 iunie 2020) şi o optime de finală, la 29 iunie 2020. În cazul calificării la Euro-2020, naţionala României va juca cel puţin două meciuri pe Arena Naţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.