Confederaţia Africană de Fotbal (CAF) a votat, vineri, în Adunarea sa Generală, pentru susţinerea proiectului FIFA de organizare a Cupei Mondiale din doi în doi ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit presei internaţionale, rezoluţia s-a adoptat după o prezentare a directorului FIFA de dezvoltare a fotbalului la nivel mondial, Arsene Wenger.

“CAF salută decizia Congresului FIFA de a face un studiu de fezabilitate pentru organizarea Cupei Mondiale la masculin şi la feminin din doi în doi ani. În cazul în care concluzia analizei FIFA va fi pozitivă, CAF va susţine total organizarea CM la masculin şi la feminin din doi în doi ani”, se arată în rezoluţia forului african, potrivit insidethegames.biz.

Studiul de fezabilitate al FIFA cu privire la trecerea de la un turneu final al Cupei Mondiale din patru în patru ani la unul din doi în doi ani a atras critici din partea UEFA şi a Confederaţiei Sud-Americane.  În plus, câteva ligi europene şi-au manifestat dezacordul.

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, îi acuză pe adversarii proiectului său de CM la doi ani că sunt reticenţi la orice formă de schimbare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.