Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că Liga Profesionistă de Fotbal va discuta în această seară şi cel târziu mâine dimineaţă, iar apoi va trimite la federaţie un punct de vedere cu privire la finalizarea sezonului competiţional. Liga a propus prelungirea sezonului până la 18 august, propunere respinsă, iar acum urmează să se decidă dacă barajul se va disputa într-o manşă sau în două.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“După cum ştiţi, a existat o propunere din partea LPF, de prelungire a sezonului competiţional din 5 august în data de 18 august, cu baraj de menţinere/promovare în Liga I în 21 august, cu debut de sezon competiţional în Liga I în 22 august. A fost respinsă această propunere. S-a avansat o altă variantă pentru a fi discutată de LPF cu cluburile din play-out, şi anume dacă îşi doresc ca meciurile de baraj  să se dispute în 9 şi respectiv 12 august, cum era stabilit iniţial. Sau să se mai câştige o dată disponibilă pentru finalizarea Ligii I, care să continue până în data de 9 august, în 12 august să avem meciul de baraj disputat într-o singură manşă. Astăzi sau mâine LPF şi-a luat această responsabilitate de a discuta cu cluburile din play-out-ul competiţiei şi a ne comunica un răspuns”, a spus Burleanu.

El a menţionat că toate cele şase cluburi din play-off-ul Ligii a II-a şi şase cluburi din play-out-ul Ligii I au comunicat că nu sunt de acord cu prelungirea sezonului după 5 august. “Argumentele lor: în primul rând, dacă s-ar produce o asemenea amânare, asta ar presupune că toate celelalte echipe vor fi nevoite să stea şi să aştepte ca celelalte echipe să recupereze meciurile pierdute. Al doilea, au jucători cărora le expiră contractele la 5 sau 15 august, astfel că în 18 sau 21 august integritatea sportivă a competiţiei ar avea de suferit. Liga astăzi, mâine dimineaţă cel târziu are misiunea să consulte cluburile şi să ne trimită un punct de vedere pentru ca noi să putem să-l transpunem într-o decizie de Comitet Executiv. Medical dacă ai stat 14 zile în carantină ai nevoie de cel puţin 14 zile să revii. Dinamo a revenit mult mai devreme, este un risc mare pentru jucători. LPF va consulta din nou cluburile şi în funcţie de răspunsul acestora vom stabili dacă barajul 9 şi 12 august sau o singură manşă, 12 august”, a explicat preşedintele FRF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.