Andrei Burcă a declarat, marţi seară, după meciul României cu Bosnia, scor 0-1, că este foarte dezamăgit, deoarece el şi colegii săi au avut ocazii, dar le-au ratat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Suntem foarte dezamăgiţi, am făcut un joc mult mai bun. Am avut ocazii. Am pierdut, trebuie să ne dea de gândit. Dar trebuie să ridicăm capul pentru că nu se poate la infinit să jucăm bine şi să nu aducem cele trei puncte. Trebuie să scoatem maxim din cele două meciuri de acasă. Dacă avem o atitudine ca în această seară este imposibil să mai ratăm atât. Consider că am făcut o partidă bună, doar că rezultatul este dezamăgitor. Sunt foarte dezamăgit, puteam să fiu erou în această seară”, a spus Burcă la Digi Sport.

Reprezentativa României a fost învinsă, marţi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de selecţionata Bosniei, într-un meci din Grupa a 3-a a Diviziei B din Liga Naţiunilor.

A marcat Prevljak, în minutul 68.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.