Forurile japoneze de box au anunţat, marţi, că vor introduce reguli mai stricte privind pierderea în greutate pentru a preveni deshidratarea, în urma decesului recent a doi pugilişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Asociaţia japoneză de box profesionist (JPBA), Comisia japoneză de box (JBC) şi proprietarii de săli de sport au decis să introducă teste de urină pentru a măsura deshidratarea şi reguli mai stricte privind pierderea rapidă în greutate de către boxeri, a declarat Tsuyoshi Yasukochi, secretarul general al JBC.

Măsurile vin ca urmare a deceselor boxerului Shigetoshi Kotari la categoria super-panp şi a boxerului Hiromasa Urakawa la categoria uşoară, ambii în vârstă de 28 de ani, la câteva zile după ce au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale pe creier în urma rănilor suferite în lupte separate la sala Korakuen din Tokyo pe 2 august.

Cauza exactă a morţii boxerilor nu a fost încă stabilită, dar, potrivit Asociaţiei Mondiale de Box, deshidratarea cauzată de pierderea rapidă în greutate poate fi un factor care face creierul mai vulnerabil la hemoragie. Oficialii au decis „să ia toate măsurile posibile pentru a se asigura că moartea celor doi boxeri nu este în zadar”, a declarat Yasukochi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.