Tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Bogdan Andone, a declarat duminică aseară, după meciul cu Universitatea Craiova, pierdut cu scorul de 0-2, că două faze “delicate şi dubioase” au decis jocul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Am avut şi noi situaţii bune la 0-0. Până în minutul 20 cred că nici n-au intrat în careu. Apoi o neatenţie, am înţeles că a fost şi un ofsaid destul de mare la golul lui Koljic. Două faze delicate şi dubioase au decis jocul. Primul gol ofsaid, iar al doilea un presupus henţ care nu a fost. Nu aceasta este valoarea echipei, după perioada de pregătire vom arăta mult mai bine”, a spus Andone pentru posturile care transmit Liga I.

El a vorbit şi despre Denis Alibec, precizând că acesta trece printr-o perioadă tulbure. “Şi-ar dori să plece, nu e concentrat la meci, nu e concentrat la antrenament. E jucător important, e jucător de echipa naţională, e normal să îi acorzi încredere, el oricând poate avea o execuţie care poate să decidă un meci. Din păcate trece printr-o perioadă tulbure”.

Formaţia Universitatea Craiova a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a doua a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Koljic ’22 şi Cicâldău ’26 (penalti acordat pentru un henţ în careu).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.