Antrenorul Universităţii Craiova, Cristiano Bergodi, a declarat, marţi, că meciul cu Astra Giurgiu, din etapa a IX-a a play-off-ului Ligii I, este foarte important, dar decisivă pentru titlu va rămâne partida cu CFR Cluj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Avem un meci foarte, foarte important, dar nu decisiv, decisiv va fi meciul cu CFR. Băieţii sunt bine. Din păcate ne-am oprit cu antrenamentele două-trei zile, dar consider că a fost şi bine, mai ales că am jucat mult în această perioadă. Şi o pauză a fost bună. Când am reînceput antrenamentele a fost foarte bine. Sunt concentraţi, motivaţi şi ei ştiu că încercăm să menţinem viu visul de a ajunge campioni. Acum trebuie să ne gândim doar la meciul cu Astra, o echipă foarte bună", a declarat Bergodi.

Meciul Astra Giurgiu - CS Universitatea Craiova era programat lunea trecută, însă se va disputa la 29 iulie.

Partida Universitatea Craiova - CFR Cluj va avea loc luni, 3 august, în ultima etapă a play-off-ului Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.