Capriciosul jucător francez Benoit Paire, care a declarat că parcă a jucat într-un cimitir la Monte Carlo, din cauza lipsei spectatorilor, a obţinut, marţi, primul său succes după şapte înfrângeri la rând, al doilea în 2021, la Madrid Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Încurajat de un grup de suporteri francezi, Paire, locul 35 ATP, l-a învins, cu scorul de 6-4, 7-5, pe georgianul Nikoloz Basilaşvili, locul 31 ATP, şi va juca în manşa a doua cu grecul Stafanos Tsistsipas, locul 5 ATP şi cap de serie numărul 4, direct acceptat în această fază.

Benoit Paire l-a mai învins anul acesta doar pe chilianul Nicolas Jarry, în februarie, în primul tur, la Cordoba, scor 6-2, 6-4. Zece înfrângeri are francezul în primele patru luni ale anului 2021.

"Să mă aflu într-o atmosferă de Cupă Davis mă face să mă simt bine, mă face să iubesc din nou acest sport, să iubesc iar tenisul, de aceea joc, pentru atmosfere de genul acesta, care m-a făcut să mă încălzesc până la inimă", a declarat Paire, după meci.

Benoit Paire a făcut valuri în ultima vreme cu declaraţii controversate despre tenisul în timpul pandemiei de coronavirus. După ce a pierdut în primul tur la Monte Carlo, în faţa britanicului Jordan Thompson, Paire a spus că a jucat într-un cimitir.

"Chiar nu dau doi bani pe acest meci. Ajungând în astfel de cimitire, mă deprimă un pic. Ne spunem că este Monte Carlo şi, când ajungem, este gol, o atmosferă de tristeţe rar văzută. Tenisul nu mă mai ajută, când vezi condiţiile. Este absolut trist când de obicei este cel mai bun turneu din lume. Ce plăcere să ai să joci? Da, pentru şobolanii morţi de tenis, sigur că este minunat să vin aici. La un moment dat, dacă ai cunoscut circuitul, dacă ştii Monte Carlo şi vezi asta, te face să te cari. Am încă un meci de dublu şi apoi mă duc acasă, la două ore distanţă", a spus el, luna trecută.

Întrebat pentru ce a mai venit la turneu, Paire a răspuns: "Am luat 12.000 de euro! O să spui că vorbesc încă de mulţi bani. Am luat 12.000 de euro ca să fiu la hotel, liniştit. Apoi mă duc acasă. O greşeală neforţată sau o lovitură câştigătoare este acelaşi lucru. Atmosferă zero, nu se întâmplă nimic. Este la fel ca în viaţa normală. Foarte bine. Eu, despre viaţa normală, cred că e de rahat în acest moment. Sunt fericit când sunt acasă, că nu-mi pun masca şi acolo mă simt fericit."

Părere pe care şi-o exprimase şi anterior, într-un interviu pentru L'Equipe..

"Vin, iau nişte bani şi plec la următorul turneu. Îmi fac treaba. Ceea ce este surprinzător în circuitul actual e faptul că există multe beneficii de pierdut. Dacă tu câştigi un un turneu ATP 250, nu iei mai mult de 30.000 de dolari (n.r. - 25.000 de euro). Eu, cu un <by> (n.r. - exceptare de la prima manşă), am luat 10.000 (n.r. - 8.400 de euro) de fiecare dată, pierzând direct. De ce să te zbaţi ca un nebun pentru a câştiga doar un pic mai mult?", a declarat Paire, în martie.

Acest comportament nu a fost iertat de Federaţia Franceză de Tenis, care l-a exclus pe tensimen "de la posibila selecţionare" pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.

"Benoit Paire este exclus de pe viitoarea listă a jucătorilor şi jucătoarelor care vor reprezenta FFT şi Franţa în această vară, la Tokyo. Comportamentul său profund deplasat încă de la începutul anului aduce atingere gravă valorilor sportului, imaginii tenisului şi este total incompatibil cu spiritul olimpic", a declarat preşedintele federaţiei, Gilles Moretton.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.