Justiţia britanică a refuzat, miercuri, o solicitare de eliberare sub control judiciar a fundaşului francez al echipei Manchester City, Benjamin Mendy, acuzat de patru violuri şi o agresiune sexuală, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mendy, care este încarcerat în închisoarea HPM Altcourse din Liverpool, nu a fost prezent la înfăţişarea care s-a desfăşurat fără public la un tribunal din Chester.

Fotbalistul a fost plasat vineri în arest preventiv. Clubul Manchester City l-a suspendat pe Mendy, joi, cu câteva minute înainte ca poliţia să anunţe că jucătorul a fost pus sub acuzare.

Benjamin Mendy este acuzat de trei violuri comise în octombrie 2020 şi încă unul comis în august 2021, precum şi de o agresiune sexuală care ar fi avut loc în ianuarie. O nouă audiere în cazul său este programată la 10 septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.