Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, într-un interviu pentru Look Plus, că nu îl va da niciodată afară pe tehnicianul Bogdan Vintilă, indiferent de parcursul echipei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Dacă îl am pe Vintilă - şi nu o spun de curtoazie, când mă gândesc la Vintilă nu mă mai interesează niciun antrenor din lume. Nici Mourinho. Atât de mult mă încântă. Vintilă e primul antrenor care nu va pleca de a Steaua. El, antrenor, el Vintilă, e primul antrenor pe care nu îl dau niciodată afară pe orice loc am fi. Îl iubesc prea mult. De ce? Are atâta de multă ascultare, în sens duhovnicesc, şi atât înţelept este şi atât de bine mă înţeleg cu el că nici nu cred ca el să vină pe locul trei sau patru sau să nu ia campionatul. Aşa cred, că FCSB ia campionatul. Este singurul antrenor pe care niciodată nu îl dau afară. Toată viaţa lucrez cu el. 25 de ani. Şi nu mă interesează ce rezultate… Şi dacă e echipa pe ultimul, nu mă interesează. Omul Vintilă pentru mine contează. Până la adânci bătrâneţi lucrez cu el. Eu când o să mor la înmormântarea mea să vină el, antrenor”, a spus Becali.

El a mai declarat că în fotbal cel mai mult îl deranjează atunci când greşesc arbitrii. “Sută la sută de acord cu VAR-ul. Kovacs, mare arbitru, dar ţin minte la meciul cu Astra nu a dat 11 metri şi l-a tăvălit pe Tănase. Tot cu Astra, trei goluri valabile anulate”.

Becali l-a lăudat pe Florinel Coman, spunând că nu numai că nu pierde mingea, dar “a început să facă nişte lucruri de senzaţie, în genul lui Neymar, păstrând proporţiile”. El crede însă că pe Moruţan va lua cei mai mulţi bani.

Întrebat de jucătorii pe care i-ar dori la FCSB şi nu poate să-i ia, Becali i-a menţionat pe Omrani, Mihăilă şi Ianis Hagi.

În iarnă, FCSB trebuie neapărat să achiziţioneze un atacant şi cel puţin un fundaş central, a mai spus el.

“Cea mai mare greşeală pe care am făcut-o, când m-am certat cu Gică Hagi. Şi a doua, când l-am dat pe naşul meu Hagi la TAS. Cea mai bună decizie, când l-am adus pe Reghecampf şi a plecat Mirel”, a declarat Becali.

El a mai afirmat că FCSB valorează în acest moment “cel puţin 50 de milioane”.

Dintre antrenorii care au pregătit echipa bucureşteană, Becali spune că a rămas prieten cu toţi, cu excepţia lui Gâlcă, Piţurcă şi Bogdan Andone.

Gigi Becali a vorbit şi despre tehnicianul Ionuţ Popa, care are probleme mari de sănătate şi un tratament costisitor: “Se să fac, să mă dus eu să plătesc? Să trimită factura. Adu factura şi plătesc. Nu m-a sunat nimeni. Am zis că da, da. Am spus şi la mine la clinică poate să vină şi îi facem gratuit toate. Sau are de plătit… Adu factura!”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.