Patronul FCSB, Gigi Becali, consideră că jocul echipei CFR Cluj este în scădere deoarece antrenorul Dan Petrescu are la dispoziţie prea mulţi jucători vaccinaţi, a căror capacitate fizică este afectată de serul anti-Covid-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mi-am dat seama că seama că se poate (n.r. - să câştige campionatul). Aseară, chiar m-am convins că se poate lua campionatul, nu spun de ce. Noi nu am jucat slab cu Mioveni, am avut două ocazii clare, una la care trebuia să fie mingea în poartă, dar am avut un jucător acolo care nu a ştiut, îi e frică să dea gol, Burlacu. Nu l-am băgat eu, l-a băgat antrenorul. O să facem atât de multe experienţe până când vom vedea formula cea mai bună, la toamnă. Atunci când se numără bobobocii. Vaccinaţii, toţi scad (n.r. - ca nivel de efort), eu văd şi la ai mei, care sunt vaccinaţi. Nu că nu-i mai bag, că sunt unii pe care nu-i afectează foarte mult vaccinul, dar cei care sunt mai în vârstă? Nu ai văzut şi Deac, nu mai e ăla Deac. Deac era, vai de capul meu, vijelie pe teren! Nu mai e vijelie. A marcat că l-a băgat pe Goge, care a pierdut mingea aia la mijlocul terenului, că altfel îi bătea Rapidul", a declarat Becali, la ProX.

Omul de afaceri a ameninţat din nou că restructurează academia dacă echipa nu se califică în faza grupelor unei cupe europene. 

"Am oprit investiţiile la academie, până în vară. Să vedem calificare sau necalificare. Dacă nu ne calificăm în nicio grupă europeană, atunci încep să tai, din academie, din jucători. Scad, pentru că nu accept să pierd bani la fotbal. Au trecut vremurile cu slava deşartă, să vreau să am glorie şi să fiu faimos. Ca să dai banii tăi, e cea mai mare prostie. Să dea bani tifosii, socios... Dacă nu consider şi nu am perspective să câştiga bani, activitatea astea nu mă mai interesează. Nu fac idolatrie, pe mine nu mă interesează fotbalul. Ne calificăm într-o grupă europeană, da, nu ne calificăm, începem numărătoarea inversă. Nu prea cred (n.r. - în calificare), de ce? Pentru că în momentul în care ai 1-0, în minutul 6, cu Mioveni şi după aia Mioveni te egalează, atunci nu mai ai pretenţii de echipă mare. Campionatul o să-l luăm, că probabil suntem mai valoroşi decât CFR şi o să-i batem pe ei, îi batem de două ori, nu e probelmă. Dar nu contează dacă iei campionatul, contează dacă iei bani, nu campionatul mă interesează, pe mine mă interesează banii. Şi dacă nu iau banii din cupele europene, începe numărătoarea inversă. Din 30 de antrenori la academie, o să fie numai zece", a spus Becali.

El a precizat că i-a plăcut un jucător de la CS Mioveni, Ionuţ Burnea, şi că a vrut să-l pună pe mijlocaşul Edjouma atacant, dar a fost oprit de colaboratori: "O să-l facem fundaş central (n.r. - pe Burnea) Cred că merge şi atacant. Eu tot m-am gândit să-l băgăm pe ăsta, dar nu vor ei. Pe Malcom (n.r. - Edjouma), dar nu vor ei. Aşa m-am gândit eu, dar ei au zis că ne facem de râs".

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa FC Rapid, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii 1, şi s-a distanţat din nou la opt puncte în fruntea clasamentului, faţă de rivala FCSB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.