Vicecampioana CSM Oradea a fost învinsă marţi, în deplasare, de campioana Ungariei, Szolnoki Olajbanyasz, scor 75-65 (41-32), în al treilea amical din intersezon.
Echipa antrenată de Cristi Achim a obţinut anterior două victorii în meciurile test cu DEAC Debrecen, scor 75-68, respectiv cu CSM Tg. Mureş, scor 92-66.
Pentru CSM Oradea urmează găzduirea Turneului Memorial ”Toni Alexe”, în cadrul căruia se va duela cu Borac Cacak (13 septembrie) şi cu CS Vâlcea (15 septembrie).
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Debutul în noul sezon va avea loc în 19 septembrie, atunci când vicecampioana României va susţine primul meci din cadrul turneului preliminar al Ligii Campionilor, cu Antwerp Giants, la Samokov.
Dacă nu se va califica mai departe, CSM Oradea va avea drept de joc în grupele FIBA Europe Cup, fiind repartizată în grupa C, cu echipele AEK Larnaca, Aliaga Petkimspor şi câştigătoarea din preliminarii, dintre BC Dnipro/Corona Braşov.
În altă ordine de idei, tot marţi, s-a jucat şi ultimul meci de la turneul amical ”Nurvil Autumn Cup”, găzduit de CS Vâlcea, care a fost învinsă de AEK Atena, scor 99-80. Turneul a fost câştigat de campioana U BT Cluj, care a învins ambele echipe, 99-90 cu CS Vâlcea, respectiv 95-93 cu AEK Atena.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.