Organizatorii BKT EuroCup au anunţat programul meciurilor din optimile competiţiei, în care se va lupta în manşă unică, în 5-6 martie, pentru un loc în sferturi, fază în care campioana U BT Cluj s-a calificat direct şi în premieră. Adversară îi va fi câştigătoarea dintre London Lions şi Turk Telekom Ankara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit BKT EuroCup, meciurile din optimi se vor juca astfel: ratiopharm Ulm – Joventut Badalona, în 5 martie, respectiv London Lions – Turk Telekom, Gran Canaria – Beşiktaş şi Prometey – Aris Salonic, toate în 6 martie.

Câştigătoarele acestor meciuri se vor duela apoi, tot în manşă unică, cu formaţiile calificate direct în sferturi, după programul: Paris Basketball - ratiopharm Ulm/Joventut Badalona; U BT Cluj - London Lions/Turk Telekom Ankara; JL Bourg - Prometey/Aris Salonic; Hapoel Tel Aviv - Gran Canaria/Beşiktaş.

Semifinalele şi finala se vor juca în sistemul ”cel mai bun din trei partide”, cu avantajul terenului propriu pentru echipa mai bine clasată în sezonul regulat.

U BT Cluj a încheiat grupa B pe locul 2, după rezultatele: 80-71 şi 84-95 cu Turk Telekom, 70-67 şi 80-76 cu Slask Wroclaw, 88-92 şi 89-98 cu JL Bourg, 89-74 şi 79-77 cu Buducnost Podgorica, 61-59 şi 90-74 cu Aris Salonic, 86-75 şi 85-81 cu ratiopharm Ulm, 98-60 şi 88-83 cu Energia Trento, 70-92 şi 113-111 cu Gran Canaria, 120-111 şi 87-92 cu Lietkabelis Panevezys.

În stagiunea trecută, U BT Cluj a fost debutantă în EuroCup şi a încheiat grupa A pe locul 9, ratând optimile. Cu un an înainte, campioana României a jucat sferturi de finală în Basketball Champions League, performanţă care i-a adus acceptarea în EuroCup, a doua competiţie continentală, după Euroligă.

Doar două echipe româneşti au mai participat în EuroCup, CSU Asesoft Ploieşti (în sezoanele 2007-2008, 2013-2015), respectiv Steaua Bucureşti (2015-2016), însă U BT Cluj este prima din România care trece de faza grupelor.

În 2023, trofeul EuroCup a fost câştigat de Gran Canaria.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.