Partida dintre AC Ajaccio, locul 3 în liga a doua franceză, şi Le Havre AC, locul 3, contând pentru turul al doilea al barajului de promovare în Ligue 1, a fost marcată de grave incidente, fiind amânată de vineri pentru duminică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vineri, autocarul celor de la Le Havre a fost atacat în drum spre Stadionul François-Coty cu diverse obiecte de suporteri ai echipei corsicane. Oaspeţii au refuzat să joace şi meciul a fost amânat două zile.

Duminică, atmosfera pe arena din Corsica a fost una incendiară. Ajaccio s-a calificat în finala play-off-ului după ce a învins la penaltiuri pe Le Havre, într-un meci marcat de incidente şi în care s-au acordat patru cartonaşe roşii, câte două de echipă. Insularii s-au calificat la penaltiuri, după ce au egalat la 2 în prelungiri, în minutul 120+5 (1-1 după 90 de minute) şi după ce fanii au invadat terenul.

Oaspeţii au acuzat "condiţiile meciului, care nu au permis garantarea respectării egalităţii sportive" şi au sesizat Comisia de competiţii al LFP, cerând victoria la masa verde.

"Insulte grave, cu caracter rasist, au fost proferate la adresa jucătorilor lui HAC, dar şi la adresa conducătorilor săi. Preşedintele clubului HAC, Vincent Volpe, a fost agresat fizic la tribuna oficială şi va fi depusă o plângere. În condiţiile încălcării drepturilor, cerem în numele HAC ca LFP să declare meci pierdut de AC Ajaccio la masa verde, HAC câştigătoare a partidei şi disputarea, astfel, a întâlnirii de baraj cu Toulouse, miercuri, pe Stade Oceane", a solictat Le Havre.

Dacă nu se va schimba nimic la comisii, Ajaccio va evolua, miercuri, pe teren propriu, cu Toulouse, antepenultima din Ligue 1, partida decisivă pentru promovare/menţinere în primul eşalon al campionatului Franţei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.