FC Rapid a anunţat, vineri, că l-a achiziţionat pe portarul australian Harrison Devenish-Meares, în vârstă de 23 de ani.
Australianul s-a antrenat în ultima perioadă cu Rapid, iar acum a semnat un contract valabil pe un an, cu posibilitatea de a-l prelungi cu încă un sezon, urmând a-i avea concurenţi pe post pe Virgil Drăghia şi Alexandru Tătaru.
„Sunt încântat şi recunoscător pentru oportunitatea de a juca pentru Rapid Bucureşti, un club al cărei istorie şi suporteri sunt cunoscute în întreaga lume. Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor din club, lui George Maria şi tuturor antrenorilor de la Rapid II pentru antrenamentele din ultimele luni. Mi-am mutat viaţa la 15.000 km pentru a juca la Rapid şi sunt nerăbdător să dau tot ce pot pentru a aduce Rapidul în vârf, acolo unde îi este locul”, a declarat Harrison Devenish-Meares pentru fcrapid.ro.
Devenish-Meares a evoluat în Australia şi Statele Unite ale Americii, la Rockdale City, Northern Tigers FC, South Florida Bulls şi Phoenix FC (SUA, Liga 2).
La Rapid, Harrison a jucat într-un joc amical, în cantonamentul din Turcia, împotriva FC U Craiova, atunci când a apărat în prima repriză.
Pe lângă fotbal, Harry a absolvit facultatea de Ştiinţe Biologice, la Universitatea din Florida.
Devenish este cel de-al doilea australian din istoria Rapidului, după Ryan Griffiths, care a evoluat în sezonul 2006/2007, în 14 meciuri, înscriind de două ori.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.