Partidele de tenis din cadrul China Open de la Beijing au început, luni, cu o întârziere de aproximativ patru ore şi jumătate din cauza ploii. Simona Halep ar putea evolua în turul al doilea după ora 17.30.
Simona Halep, locul doi WTA, ar fi trebuit să evoluze, luni, în turul doi la Beijing, cu Magdalena Rybarykova, nu mai devreme de ora 13.30, în ultimul meci - al patrulea - de pe terenul Lotus, neacoperit. Înainte erau programate două meciuri se simplu masculin şi unul de simplu feminin.
Tot luni, în al treilea meci de pe terenul 7, perechea Sorana Cîrstea/Jelena Ostapenko (România/Letonia) ar trebui să evolueze în primul tur cu echipa Monica Niculescu/Su-Wei Hsieh (România/Taiwan).




























