ATP şi ITF au postat, vineri, mesaje cu privire la cazul chinezoaicei Shuai Peng, care nu a mai avut nicio apariţie publică după ce l-a acuzat pe un fost vicepremier al Chinei de agresiune sexuală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Siguranţa sportivului este întotdeauna prioritatea noastră şi susţinem total o anchetă completă şi transparentă în acest caz”, a notat ITF pe Facebook.

ATP califică drept “neliniştitoare” situaţia şi a menţionat, pe Twitter, că “acest caz depăşeşte tenisul, după cum se vede din valul de îngrijorare din tenis şi din afara tenisului”. “Siguranţa ei este grija noastră imediată şi este necesară claritate cu privire la situaţie. Nevoia unei comunicări directe cu ea şi care poate fi verificată este vitală”, a declarat preşedintele ATP, Andrea Gaudenzi.

Peng Shuai, în vârstă de 35 de ani, l-a acuzat pe reţelele de socializare pe fostul vicepremier Zhang Gaoli - care din 2013 până în 2018 a fost unul dintre cei mai puternici şapte politicieni ai Chinei - că a forţat-o să facă sex în urmă cu trei ani, înainte de a o face amanta lui. Această acuzaţie a fost postată pe scurt pe 2 noiembrie pe contul oficial Weibo, echivalent chinezesc al Twitter, al jucătoarei. China a blocat rapid orice referire la acest mesaj. iar AFP nu a putut confirma dacă a fost scris personal de Shuai Peng.

De atunci, jucătoarea nu a comunicat direct şi nici nu a avut o apariţie publică şi Zhang Gaoli nu a reacţionat niciodată la aceste acuzaţii. Miercuri, canalul public chinezesc în limba engleză CGTN a dezvăluit o captură de ecran a unui e-mail atribuit lui Peng Shuai, pe care aceasta l-ar fi trimis conducerii WTA. La CNN, Simon şi-a reiterat îndoielile cu privire la autenticitatea acestui mesaj în care campioana îşi declară "false" acuzaţiile la adresa lui Zhang Gaoli. "Nu cred că acesta este deloc adevărul", a spus Simon pentru CNN, numind e-mailul drept o regie. "Dacă a fost obligată să îl scrie, dacă cineva l-a scris pentru ea, nu ştim [...] dar până nu vorbim personal cu ea, nu vom fi liniştiţi”, a spus oficialul WTA.

Întrebaţi de mai multe ori, purtătorii de cuvânt ai Ministerului chinez de Externe au spus că nu cunosc acest caz, refuzând să comenteze, argumentul fiind că nu este o problemă diplomatică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.