Emblematicul sprinter jamaican Usain Bolt a declarat, joi, că el ar fi strălucit la Ultimate Championship, competiţie care începe vineri la Budapesta.
„Aş fi strălucit în astfel de momente, păcat că se întâmplă abia acum”, a declarat Bolt. „Eu trăiam pentru a concura împotriva celor mai buni, aşa că aş fi strălucit în astfel de momente; păcat că se întâmplă abia acum, dar sunt totuşi fericit să fiu aici”, a subliniat multiplul campion olimpic (11 titluri mondiale), retras din activitate din 2017, dar prezent în Ungaria în calitate de „ambasador” al noii competiţii.
Federaţia Internaţională de Atletism lansează vineri prima ediţie a Ultimate Championship, un eveniment care se desfăşoară pe parcursul a trei seri intense de atletism cu cei mai buni sportivi din lume, cu un ritm şi un format concepute pentru a atrage un public nou către un sport care uneori duce lipsă de vizibilitate în afara marilor evenimente (Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale).
„Este minunat să vezi că atletismul încearcă să ia o nouă direcţie, să facă ceva mai captivant şi să arate că acest sport este aici pentru a rămâne. Mă bucur să fiu aici”, a adăugat fostul sprinter.
Acum în vârstă de 40 de ani, Usain Bolt s-a retras din activitate în 2017, dar rămâne o vedetă a atletismului. Pe „covorul roşu” amenajat joi în stadionul din Budapesta, unde sportivii şi personalităţile defilau în ţinute de gală, jamaicanul, care evident nu era la curent cu codul vestimentar (a sosit îmbrăcat în trening), a fost cea mai solicitată persoană, acordând numeroase interviuri şi făcând multe selfie-uri.
Deşi se menţine destul de departe de lumea atletismului, cu câteva apariţii rare în stadioane la începutul marilor campionate, unde este întotdeauna aclamat, Usain Bolt a acceptat un rol mai oficial, acela de „ambasador”, pentru campionatele Ultimate. „Când Seb Coe, preşedintele federaţiei internaţionale, mi-a vorbit despre asta, mi-a fost clar că trebuie să particip într-un fel sau altul”, a afirmat el.




























