Britanicul Andy Murray, locul 16 ATP acum, dar fost lider mondial, şi japonezul Kei Nishikori, locul 22 ATP, dar fost numărul 4, au declarat forfait pentru primul Grand Slam al anului, Australian Open, din cauza unor accdientări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Murray, în vârstă 30 de ani, dublu câştigător la Wimbledon, campion la US Open şi de cinci ori finalist la Melbourne, nu a mai evoluat într-un meci oficial din luna iulie, din cauza unei accidentări la şold. 

"Din nefericire, nu voi juca la Melbourne în acest an, nu sunt pregătit să concurez. Voi pleca acasă în scurt timp pentru a evalua toate opţiunile, dar apreciez toate mesajele de susţinere şi sper să revin curând", a declarat Murray, aflat la Brisbane, unde ar fi trebuit să participe în această săptămână la o competiţie de 250 de puncte, dar de la care s-a retras cu 48 de ore înaintea startului. 

Şi Nishikori s-a retras de la Brisbane, apoi a anunţat că nu va juca nici la Australian Open, nefiind refăcut după accidentarea suferită la încheietura mâinii drepte. Japonezul nu a mai evoluat în nicio competiţie după turneul de la Montreal, care a avut loc în august 2017.

"Australian Open este Grand Slam-ul meu favorit, este Grand Slam-ul pe care îl consider acasă şi mă doare că trebuie să lipsesc în acest an. Recuperarea mea merge bine, dar nu sunt sută la sută pregătit să revin şi să joc după sistemul cel mai bun din cinci meciuri", a afirmat Nishikori, carea a juns de trei ori în sferturi la Melbourne.

Australian Open, primul Grand Slam al anului, va avea loc în perioada 15-28 ianuarie 2018.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.