Andrei Raţiu a părăsit cantonamentul României. Tricolorii pleacă astăzi în Elveţia

Andrei Raţiu a părăsit cantonamentul României. Tricolorii pleacă astăzi în Elveţia

Fotbalistul Andrei Raţiu, care în urma cartonaşului galben primit joi la partida cu Islanda este suspendat pentru confruntarea cu Liechtenstein, a părăsit cantonamentul naţionalei României, informează frf.ro.

Tricolorii care nu au jucat joi şi cei care au evoluat minute puţine au efectuat vineri dimineaţă o şedinţă de pregătire. Ceilalţi fotbalişti au urmat un program separat.

25 de jucători vor face deplasarea în Elveţia, pentru cantonamentul de la St. Gallen în vederea meciului cu Liechtenstein.

Partida Liechtenstein – România, din ultima etapă a grupelor europene de calificare la Cupa Mondială, este programată duminică, la ora 19.00, la Vaduz.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră