Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, venită din calificări şi locul 294 WTA, a acces, marţi, în turul doi la BRD Bucharest Open, turneu dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dulgheru a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 6-2, după o oră şi cinci minute, pe Sesil Karatantşeva (Bulgaria), jucătoare venită din calificări şi poziţia 231 în ierarhia mondială.

În turul doi, Alexandra Dulgheru o va întâlni pe Ekaterina Alexandrova (Rusia), cap de serie numărul 9 şi locul 92 WTA, care a trecut, cu scorul de 4-6, 6-0, 6-2, de Barbora Kerjcikova (Cehia), poziţia 138 în clasamentul mondial.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Pentru calificarea în turul doi la turneul de la Arenele BNR, Dulgheru va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 3.310 dolari.

Alte rezultate înregistrate, marţi, în primul tur la BRD Bucharest Open:

Elise Mertens (Belgia, nr.5) - Quirine Lemoine (Olanda) 6-2, 6-3;

Pauline Parmentier (Franţa) - Arantxa Rus (Olanda, venită din calificări) 2-6, 6-1, 6-3.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.