Tenismenul german Alexander Zverev, locul 7 ATP şi cap de serie numărul 5, l-a învins, marţi, cu scorul de 1-6, 7-6 (5), 7-6 (1), 6-3, pe croatul Borna Ciorici, locul 32 ATP şi cap de serie numărul 27, în sferturile de finală ale US Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zverev, 23 de ani, s-a impus după un meci de trei ore şi 25 de minute. Pentru sportivul german, acaesta va fi a doua semifinală din carieră la un grand slam, după cea de la Australian Open, de la începutul anului.

Adversarul lui din penultimul act este spaniolul Pablo Carreno Busta, locul 27 ATP şi cap de serie numărul 20, care l-a întrecut, după un meci de patru ore şi nouă minute, pe canadianul Denis Shapovalov, locul 17 ATP şi cap de serie numărul 12, scor 3-6, 7-6 (5), 7-6 (4), 0-6, 6-3.

Carreno Busta, 29 de ani, este a doua oară într-o semifinală de grand slam, după ce anterior a atins aceeaşi fază tot la US Open, în 2017.

Miercuri, se vor disputa, în sferturile de finală, următoarele meciuri: Andrei Rublev (Rusia), locul 14 ATP şi cap de serie numărul 10 - Danil Medvedev (Rusia), locul 5 ATP şi cap de serie numărul 3, şi Alex de Minaur (Australia), locul 28 ATP şi cap de serie numărul 21 - Dominic Thiem (Austria), locul 3 ATP şi cap de serie numărul 2.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.