Adrian Rus a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca Mirel Rădoi să rămână la conducerea echipei naţionale şi ca tricolorii să se califice la barajul pentru Cupa Mondială, după o victorie cu Liechtenstein şi “o minune” în Macedonia de Nord.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Este o situaţie dezamăgitoare, ne doream să învingem, dar ăsta este fotbalul, trebuie să fim uniţi indiferent de situaţie, să ridicăm capul şi să mergem mai departe. Nu pot spune că nu mă voi gândi la meciul din Macedonia, dar cei care intrăm în teren trebuie să fim motivaţi sută la sută pentru a câştiga. Iar islandezii sper să ne ajute cu un rezultat bun. Sincer ne-am pus şi noi un semn de întrebare (cu privire la antrenor). Eu îmi doresc ca Mister să rămână, ca mâine să câştigăm, ca în Macedonia să se întâmple o minune. Până la urmă, după este alegerea dânsului ce va face”, a spus Rus.  

Partida Liechtenstein – România, din ultima etapă a grupelor europene de calificare la Cupa Mondială, este programată duminică, la ora 19.00, la Vaduz. România ocupă locul trei în clasamentul grupei J, cu 14 puncte, în trimp ce ocupanta locului 2, Macedonia de Nord, are 15 puncte. Germania, locul 1, este deja calificată la Cupa Mondială din Qatar. Ocupanta poziţiei a doua la finalul fazei grupelor va juca la baraj pentru CM. Macedonia de Nord joacă în ultima etapă a grupelor împotriva Islandei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.