Mijlocaşul Adrian Popa le-a transmis colegilor săi de la Steaua să se califice în Liga Campionilor, el afirmând că este încrezător că aceştia pot câştiga titlul în Liga I, informează digisport.ro.
"Îmi este foarte greu să-mi găsesc cuvintele. Vă rog frumos să mă scuzaţi pentru emoţii, mi s-a făcut pielea de găină. Ţin să le mulţumesc tuturor care au fost aici în aceşti ani frumoşi. Am trăit nişte momente unice în viaţă alături de voi. Vă rog să intraţi în Champions League, eu ştiu ce înseamnă asta. Pentru a intra acolo trebuie să luaţi titlul şi am încredere în voi că puteţi face asta. Vă urez succes şi am mare încredere în toţi cei care sunteţi aici şi vreau să vin să ridic trofeul cu voi”, a declarat Popa la ultima sa conferinţă ca jucător stelist.
După discurs, cel poreclit ”Motoreta” a fost aplaudat la scenă deschisă de cătrei fostii săi colegi care i-au oferit în glumă serveţele, scrie DigiSport.
”Nu pleca, Popică!”, ”Nu te las, nu te las!” sau ”Dă, bă, şi tu o bere, dacă tot pleci!”, i-au strigat colegii.
Mijlocaşul Adrian Popa va fi transferat de la Steaua la Reading FC (locul 4 în liga a doua), patronul stelist Gigi Becali precizând că s-a înţeles cu gruparea engleză pentru o sumă de 600.000 de euro.
"Am cerut un milion, m-a sunat Adi Popa şi mi-a spus: <Băi, nea Gigi, că poate nu mai găsesc...> Şi a renunţat el la o sută de mii din banii de semnătură, ca să mai dea (n.r. - Reading) o sută de mii la Steaua. Am acceptat că mi-a fost şi milă, mi-a fost şi ruşine ca să negociez cu un copil care ... Îmi spunea <Te rog, lasă-mă şi pe mine, că pe toţi i-ai lăsat!> M-a impresionat. Cum să nu-l las pe băiatul ăsta, că ăsta merită cel mai mult, şi-a dat toată sudoarea lui şi sânge pe teren pentru Steaua? Şi atunci, am zis, 600 şi îţi dau drumul şi cu asta basta. Dacă ştiam că e în pericol campionatul, nu-l dădeam, dar n-are cine, pentru că în locul lui acolo e şi Enache, şi Jakolis şi Boldrin, că Boldrin joacă mai bine în banda dreaptă decât număr 10. Mai vine şi Tănase şi joacă şi el în dreapta", a spus Becali, la Digi Sport.
Becali a precizat că Popa va avea în Anglia un salariu anual de 700.000 de euro şi va semna un contract pe trei ani.
"Mai are şi bonusuri şi dacă promovează în prima ligă engleză, i se dublează banii, deci ia un milion patru sute. Dacă promovează, ajunge la vreo două milioane salariu cu bonusuri", a explicat el.
Adrian Popa a venit la Steaua în 2012 de la Concordia Chiajna şi a jucat 210 meciuri pentru stelişti.




























