AC Milan le va cere jucătorilor săi să accepte o micşorare cu 20 la sută a salariilor, pentru a face faţă problemelor financiare cauzate de pandemia de coronavirus, susţine cotidianul La Repubblica, citat de football-italia.net.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gruparea la care este legitimat Ciprian Tătăruşanu a înregistrat pierderi de 195 de milioane de euro în sezonul trecut, astfel că va începe în curând negocierile cu jucătorii în vederea reducerii salariilor. De asemenea clubul va negocia prelungirea contractelor lui Gigio Donnarumma şi Hakan Calhanoglu.

Tot în Serie A, în martie jucătorii echipei Juventus Torino au acceptat să li se reducă salariile, clubul reuşind astfel să economisească aproximativ 90 de milioane de euro.

Preşedintele Lega Serie A, Paolo Dal, a avertizat că “sistemul este aproape de colaps”, dar potrivit presei guvernul italian a refuzat să ajute cluburile din Serie A cu o finanţare de 600 de milioane de euro. Astfel, cluburile trebuie să găsească alternative pentru a-şi reduce costurile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.