Zeci de sindicalişti ai Federaţiei Sanitas pichetează, vineri, Ministerul Finanţelor Publice, nemulţumiţi de propunerea Guvernului de a transfera plata taxelor sociale de la angajator la angajat. Sindicaliştii cer modificarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi acordarea creşterilor salariale şi a sporurilor pentru categoriile profesionale din sănătate şi asistenţă socială. De asemenea, la această oră au loc negocieri la Guvern între premierul Mihai Tudose şi liderii principalelor confederaţii sindicale, care cer renunţarea la măsura de transferare a taxelor sociale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Protestul sindicaliştilor Sanitas a început la ora 11.00 în faţa Ministerului Finanţelor Publice, după ce proteste asemănătoare au avut loc şi luni, la Ministerul Muncii şi miercuri la Ministerul Sănătăţii.

Sindicaliştii au pancarte cu mesaje precum "Ne-aţi minţit să vă dăm votul. Ne prostiţi şi ne luaţi totul” şi "Transferul de contribuţii, lipsa voastră de soluţii”, suflă în vuvuzele şi strigă "Hoţii” şi "PSD, cea mai mare mafie”.

Federaţia Sanitas solicită modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea bugetarilor, acordarea de creşteri salariale şi sporuri pentru angajaţii din sănătate şi asistenţă socială, renunţarea la trecerea plăţii taxelor sociale de la angajator la angajat, precum şi acordarea tichetelor de masă începând cu 1 ianuarie 2018.

Sindicaliştii de la Sanitas au anunţat, de asemenea, un miting în 19 octombrie, în Piaţa Victoriei din Capitală.

De asemenea, la această oră au loc negocieri la Guvern între premierul Mihai Tudose şi liderii principalelor confederaţii sindicale, care cer ca Guvernul să renunţa la măsura de transferare a taxelor sociale de la angajator la angajat.

La discuţii participă liderii principalelor confederaţii sindicale, între care preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, şi cel al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Dumitru Coarnă, iar din echipa guvernamentală fac parte şi ministrii Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor.

Negocierile de vineri de la Guvern au fost convenite în urmă cu trei zile, în urma protestului din Piaţa Victoriei organizat de Cartel Alfa şi la care au participat câteva mii de oameni. Atunci, o delegaţie a protestatarilor s-a întâlnit cu premierul Mihai Tudose.

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, anunţa, după negocierile cu premierul Mihai Tudose, că "a rămas stabilit să se ia în analiză netransferarea taxelor sociale de la angajator la angajat, dar să se analizeze implicaţia acestei măsuri asupra legii de salarizare bugetară", în timp ce premierul a susţinut că nu s-a convenit asupra renunţării transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, aşa cum cer sindicatele, şi că vineri vor fi discuţii cu toate confederaţiile sindicale.

"A rămas stabilit să se ia în analiză netransferarea taxelor sociale de la angajator la angajat, dar să se analizeze implicaţia acestei măsuri asupra legii de salarizare bugetară şi să se găsească soluţii legate de acest lucru. În acest sens, a rămas ca vineri de dimineaţă la ora 10.00 toate confederaţiile sindicale să avem o întâlnire cu domnul prim-ministru şi cu colegii domniei sale pentru a rezolva acest aspect. Legat de al doilea element, Legea 62, a rămas să se realizeze un grup de lucru cu ministerele implicate şi în termen de o lună reprezentanţii angajatorilor şi angajaţilor, împreună cu echipa respectivă, să finalizeze un proiect de act normativ care să modifice Legea dialogului social", spunea liderul sindical.

Premierul Tudose afirma, însă, că nu s-a luat decizia renunţării la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

"Reprezentanţii celor din sănătate sau o parte dintre ei au fost prezenţi azi aici. Mai mult, vineri vor veni toţi reprezentanţii celor care lucrează în sănătate. Şi plafonarea sporurilor este o discuţie pe care am avut-o cu reprezentanţii celor de la Cartel Alfa. Şi domniile lor au recunoscut că lucrurile au cam luat-o razna în domeniu. Sunt poziţii pe anumite state de plată la care curg între 10 şi 15 sporuri unul după altul de nu mai înţelege nimeni nimic. (...) Nu s-a luat decizia renunţării la acest transfer (al contribuţiilor sociale - n.r.), găsim o soluţie de compensare", a declarat Tudose.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.