Fostul ministru al Sănărăţii Vlad Voiculescu a transmis, luni, că Primăria Sectorului 1 îşi asumase igienizarea Secţiei ATI a Spitalului de Arşi astfel încât să existe garanţii majore de prevenţie a infecţiilor nosocomiale, însă primarul Tudorache s-ar fi concentrat mai mult pe campania electorală decât pe realizarea acestui obiectiv. Reacţia lui Voiculescu vine după ce Gazeta Sporturilor a scris că lucrările la Secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală, închisă în iulie 2016, sunt aproape gata, iar secţia ar urma să fie redeschisă, însă clădirea este contaminată în continuare pentru că nu a fost făcută nicio dezinfecţie a pereţilor, fiind pus rigips peste cărămida care nu a fost curăţată şi decontaminată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vlad Voiculescu susţine că între Ministerul Sănătăţii şi Primăria Sectorului 1 au avut loc întâlniri şi o corespondenţă "relevantă" în privinţa lucrărilor de la Spitalul de Arşi.

Potrivit unei adrese din 23 august, Primăria s-ar fi obligat să igienizeze întregul spaţiu astfel încât să se obţină garanţii majore pentru desfăşurarea unui act medical de calitate şi pentru prevenţia infecţiilor nosocomiale.

"Conform adresei nr. 4009 transmisă de Primăria Sectorului 1 în 23.08.2016, înregistrată la MInisterul Sănătăţii cu Nr. 52958 în 23.08.2016, următoarele lucrări erau prevăzute în mod obligatoriu:
1. decopertarea pereţilor şi a pardoselii şi curăţarea tavanelor;


2. igienizarea întregului spaţiu astfel încât să se obţină garanţii majore pentru desfăşurarea unui act medical de calitate şi pentru prevenţia infecţiilor nosocomiale;
3. realizarea unui tavan fals în care să fie mascate reţelele de instalaţii, inclusiv cele de gaze medicale;
4. verificarea reţelei electrice şi refacerea ei acolo unde este neconformă, montarea de lămpi etanşe încastrate în tavanul fals;
5. realizarea unui sistem de ventilaţii pentru saloane respectându-se ordinul Nr. 1500/2009;
6. montarea de uşi etanşe la blocul operator şi asigurarea unui sistem HVAC funcţional conform normativelor în vigoare pentru astfel de spaţii;
7. refacerea finisajelor cu utilizarea de finisaje interioare cu acreditări pentru astfel de spaţii medicale, realizarea de saloane cu un singur pat, nu mai mult de cinci saloane (căci spaţiul alocat nu permitea) cu uşi cu geam pentru a permite supravegherea facilă a pacientului", a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.

Fostul ministru al Sănătăţii mai susţine că primarul Sectorului 1 pare să fi fost mai interesat de campania electorală decât de lucrările de la Spitalul de Arşi.

"Concentrarea domnului primar Tudorache pare însă să fi fost mai degrabă pe campania electorală decât pe treaba pe care şi-o asumase în mod lăudabil/lăudat şi cât se poate de public", a mai scris Vlad Voiculescu.

Lucrările la Secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală, închisă în iulie 2016, sunt aproape gata, iar secţia ar urma să fie redeschisă, însă clădirea este contaminată în continuare pentru că nu a fost făcută nicio dezinfecţie a pereţilor, fiind pus rigips peste cărămida care nu a fost curăţată şi decontaminată, scrie Gazeta Sporturilor, care prezintă rezultatul unor analize de laborator făcute în toamnă, acestea arătând că în pereţi există în continuare bacterii şi ciuperci.

Contactată de GSP, Primăria Sectorului 1, care administrează Secţia ATI a Spitalului de Arşi, a transmis lista lucrărilor care au fost făcute şi care includ operaţiuni precum dezafectare, desfacere, rostuirea zidăriei după decopertare, armarea zidăriilor, montare panouri din gips-carton, nefiind făcută nicio referire la decontaminare sau dezinfecţie.

Potrivit GSP, lucrările sunt terminate în proporţie de 95 la sută, iar costul acestora se ridică la aproape cinci milioane de lei, mai mult faţă de costurile estimate de autorităţi.

Inspecţia Sanitară a dispus, în 14 iulie 2016, suspendarea activităţii în secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală, iar lucrările au început în luna septembrie şi au fost finanţate de Primăria Sectorului 1. Ministerul Sănătăţii preciza atunci că măsurile pe care trebuie să le ia spitalul sunt: igienizarea totală a secţiei ATI, montarea de plase la geamuri acolo unde este nevoie şi remedierea instalaţiei de climatizare.

Măsurile au fost luate după ce Gazeta Sporturilor a publicat mai multe materiale care au vizat Spitalul de Arşi. Într-unul dintre ele a fost vorba despre o femeie de 68 de ani care a murit la câteva zile după ce i s-a administrat o transfuzie cu altă grupă de sânge, iar în alt caz, un bărbat de 77 de ani, cu arsuri, a murit la câteva zile după ce medicul anestezist Camelia Roiu din acest spital i-a filmat larvele din zona urechilor.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.