Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a anunţat, vineri, că vizita Papei Francisc în România trebuia să aibă loc în luna mai 2019, dar a fost amânată din cauza Summit-ului din 9 mai de la Sibiu. Purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice, Francisc Doboş, a declarat, pentru News.ro, că se lucrează pentru pregătirea vizitei, dar data acesteia nu fusese stabilită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ceea ce noi ştim la momentul acesta este că va fi o vizită în România. Ştim că vizita era plănuită pentru luna mai, dar, având în vedere Summitul din 9 mai, administraţia guvernamentală şi prezidenţială au spus că nu pot organiza două vizite într-un termen atât de apropiat”, a declarat, vineri, PS Florentin Crihălmeanu, întrebat despre vizita Papei Francisc în România.

Potrivit acestuia, data vizitei urmează să fie stabilită ”până la sfârşitul lunii acesteia”. 

”Urmează Nunţiatura Apostolică să ne informeze cum s-a restabilit vizita Pontifului roman. Ceea ştim este că nu va fi numai la Bucureşti, va fi şi în alte oraşe”, a mai spus PS Florentin Crihălmeanu.

Purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice, Francisc Doboş, a declarat, pentru News.ro, că nu are informaţii că vizita Papei în ţara noastră s-ar fi amânat, precizând că se lucrează la aceasta.

“Se lucrează la această vizită. Chiar m-am auzit ieri cu Nunţiul Apostolic, cu Ambasadorul Sfântului Scaun şi lucrăm la aşa ceva”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice.

Francisc Doboş a menţionat că perioada în care Sfântul Părinte va sosi în România anul viitor nu fusese stabilită.

În 5 octombrie, Francisc Doboş, a declarat, pentru News.ro, că Papa Francisc ar putea vizita România în luna mai a anului viitor. El a spus că autorităţile de la Vatican nu au făcut încă un anunţ oficial cu privire la această vizită, însă "sunt foarte mari şanse" ca aceasta să aibă loc.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, în luna mai, după ce a fost primită în audienţă de către Papa Francisc că acesta va vizita România în anul 2019, chiar în prima parte a anului.

"Vizita Papei în România. Nunţiul Apostolic în România, E.S. Miguel Maury Buendía, m-a rugat să fac o precizare pentru presă: Când se va stabili vizita Papei Francisc în ţara noastră, anunţul acesteia va fi făcut simultan de cele două părţi: Statul Vatican (Sf. Scaun) şi Preşedinţia României", a scris atunci, pe pagina sa de Facebook, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, Francisc Doboş.
În martie anul trecut, preşedintele Klaus Iohannis anunţa, într-o conferinţă de presă susţinută la Roma, că i-a reiterat Papei Francisc invitaţia de a vizita România în 2018, iar Suveranul Pontif a părut "foarte interesat”, iar, dacă va fi posibil, acesta va onora invitaţia şi va veni în ţara noastră.

Tot în martie, primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a întâlnit cu profesorul Alberto Quattrucci, secretar general al Comunităţii Sant`Egidio, cu care a discutat şi "despre vizita în România, anul viitor (2018 - n.r.), a Suveranului Pontif Papa Francisc". Purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, Francisc Doboş, declara atunci, pentru News.ro, că Arhidieceza nu are nicio confirmare legată de o vizită în România a Papei Francisc, nici de la Sfântul Scaun şi nici de la Nunţiul Apostolic din Capitală.

Episcopii catolici au decis la Conferinţa de la Oradea din 26-28 septembrie 2016 să îl invite pe Papa Francisc să facă o vizită în România.

Papa Francisc ar fi al doilea papă care vizitează România după ce în mai 1999 ţara noastră a fost vizitată de către Papa Ioan Paul al II-lea. Aceasta a fost prima vizită a Papei într-o ţară majoritar ortodoxă şi prima vizită a unui suveran pontif în România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.