Ministrul de Interne, Marcel Vela, a avut o discuţie telefonică cu omologul ungar, Sandor Pinter, în contextul închiderii graniţelor de către statul vecin, din 1 septembrie, iar Ungaria a acceptat menţinerea în funcţiune a încă patru puncte de frontieră, pe lângă cele opt anunţate iniţial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În această dimineaţă, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a avut o convorbire telefonică cu omologul ungar, Sandor Pinter, în contextul restricţiilor de circulaţie pentru cetăţenii străini impuse de autorităţile ungare, începând cu 1 septembrie 2020. Cei doi demnitari au analizat împreună măsurile ce pot fi instituite de partea ungară. La propunerea părţii române, Ungaria a acceptat menţinerea în funcţiune a încă patru puncte de trecere a frontierei, suplimentar faţă de cele opt comunicate iniţial", a transmis, luni, Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
 
Astfel, următoarele puncte de trecere a frontierei sunt deschise pentru tranzitul cetăţenilor români:
 
- Petea - Csengersima, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit);
- Urziceni - Vállaj, destinat traficului internaţional de persoane (tranzit);
- Valea lui Mihai – Nyírábrány, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit);
- Borş - Ártánd, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit);
- Vărşand - Gyula, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit);
- Turnu - Batonya, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit);
- Nădlac - Nagylak, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit);
- Nădlac 2 (autostradă) - Csanádpalota, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit);
- Cenad - Kiszombor – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri;
- Curtici - Lokoshaza (feroviar);
- Săcuieni - Letavertes – destinat tuturor tipurilor de trafic;
- Salonta - Mehkere – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri.
 
Potrivit MAI, traficul internaţional de marfă nu va fi restricţionat, acesta se va desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi până acum.
 
"Mai mult, cei doi miniştri au agreat şi operaţionalizarea în cel mai scurt timp a noului PTF Borş II, ce va fi inaugurat în data de 4 septembrie 2020. La invitaţia ministrului Ion Marcel Vela, cei doi demnitari au stabilit ca la sfârşitul lunii septembrie să aibă o întrevedere în România, cu omologul ungar, Sandor Pinter, pentru a discuta aspecte care ţin de relaţiile bilaterale dintre cele două ministere", a precizat MAI.
 
Ministerul de Externe a transmis, sâmbătă, că ministrul Bogdan Aurescu a avut o discuţie telefonică cu omologul său ungar Péter Szijjártó, în ontextul clarificărilor cerute după ce Ungaria a anunţat că îşi închide graniţele. "În cadrul discuţiei a fost obţinută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetăţenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetăţenilor români - lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate", a precizat MAE.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.