Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că vor fi disponibile 500.000 de locuri pentru vaccinarea cu AstraZeneca, iar primele 200.000 vor fi încărcate pe platformă începând de miercuri. STS nu a putut preciza de la ce oră vor putea fi disponibile aceste locuri din 10 februarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Valeriu Gheorghiţă a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că din 10 februarie se pot face programări pentru imunizarea cu vaccinul AstraZeneca. 
 
“Urmează ca din data de 10 februarie să se deschidă posibilitatea de programare în platforma de programare după modalităţile cunoscute pentru cele 180 de cabinete noi de vaccinare unde vor fi distribuite dozele de vaccin de la AstraZeneca. Aceste 180 de cabinete noi de vaccinare sunt distribuite la nivelul fiecărui judeţ, în funcţie de numărul persoanelor cuprinse între grupa de vârstă 18 şi 55 de ani, ţinând cont de faptul că acest tip de vaccin la momentul actual este recomandat pentru aceste grupe de vârstă, incluzând atât persoane cu boli cronice din aceste grupe de vârstă, cât şi persoane care deservesc activităţi esenţiale. Modalităţile de programare sunt neschimbate, rămân practic ca şi cele de până la acest moment”, a explicat Gheorghiţă.
 
Întrebat câte locuri pentru a etapa a doua pentru vaccinul cu AstraZeneca vor fi încărcate miercuri pe platformă, Valeriu Gheorghiţă a răspuns: “Vor fi aproximativ 500.000 de locuri disponibile începând cu 15 februarie până la sfârşitul lunii martie pentru aceste 180 de cabinete de vaccinare. (...) Vor apărea la început pentru primele 20 de zile şi ulterior prin glisare până la sfârşitul lunii martie în total sunt aproape 500.000 de locuri disponibile. Mâine vor fi încărcate în jur de 200.000 de locuri”. 
 
Reprezentantul STS prezent la conferinţa de presă nu a putut preciza de la ce oră vor fi aceste locuri disponibile pe platformă, dar Valeriu Gheorghiţă a menţionat că acest lucru ar putea avea loc în cursul după-amiezii de miercuri. 
 
Valeriu Gheorghiţă a mai fost întrebat cum ar convinge pe cineva să se vaccineze cu AstraZeneca, având în vedere că informaţiile publice spun că acesta are o eficacitate de 60% şi că Africa de Sud a decis să nu îl folosească.  
 
“Acest tip de vaccin ca şi celelalte a primit autorizare de punere pe piaţă de la agenţia Europeană a Medicamentului ceea ce înseamnă faptul că a făcut dovada profilului de siguranţă de calitate şi de eficacitate. În ceea ce priveşte protecţia oferită de vaccin din punct de vedere practic în studiile derulate de companie AstraZeneca nu au fost înregistrate cazuri de forme severe de boală sau de internări la pacienţii vaccinaţi ceea ce înseamnă că acest vaccin ne protejează într-o proporţie foarte mare faţă de formele severe de boală, nu ajungem să ne internăm. Din acest punct de vedere trebuie să interpretăm corect această rată de eficacitate. Atâta timp cât la nivel individual eu nu ajung să fac o formă severă de boală, nu ajung să mă internez la spital, este un lucru cât se poate de important din punct de vedere al riscului individual. Vă reamintesc că rata de eficacitate a vaccinului antigripal este între 40 şi 60 la sută, chiar sunt anumite tulpini gripale pentru care eficacitatea este de 20%”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
 
El a completat afirmând că studiile arată că vaccinul AstraZeneca scade cu 67% probabilitatea de transmitere a infecţiei de la o persoană vaccinată la una nevaccinată. 
 
“În protocolul de studiu persoanele voluntare au fost testate săptămânal prin teste de tip PCR, din exudatul nazal şi faringian şi s-a ajuns la concluzia că acest vaccin scade cu circa 67% rata de infecţie asimptomatică, cu alte cuvinte scade probabilitatea de a transmite infecţia de la o persoană vaccinată la o persoană nevaccinată”, a mai afirmat coordonatorul campaniei de vaccinare. 
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.