Maşina care a căzut, duminică, în râul Olt, judeţul Vâlcea, a fost identificată de către echipele de intervenţie aflate la faţa locului, dar nu a fost scoasă. Deocamdată, nu s-a putut stabilit dacă adulţii daţi dispăruşi sunt sau nu în interiorul ei. Cei doi au fost indentificaţi - un bărbat de 53 de ani şi o femeie de 46 de ani, părinţii fetei de 13 ani care a fost salvată de un trecător.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit poliţiştilor din Vâlcea, maşina care a căzut în Olt, duminică dimineaţă, a fost identificată de către echipele de intervenţie de la faţa locului, dar, deocamdată, nu se poate stabili dacă cei doi adulţi daţi dispăruţi se află sau nu în ea. 

Autoturismul nu a fost încă scos din apă, fiind cu roţile în sus, dar se intervine pentru aducerea acestuia la mal. 

Între timp, poliţiştii au reuşit să identifice adulţii care se presupune că se aflau în autoturism, fiind vorba despre un bărbat de 53 de ani şi o femeie de 46 de ani, din Râmnicu Vâlcea, părinţii fetei de 13 ani care a fost salvată de un trecător. 

Fata a ajuns la Spitalul din Brezoi şi a fost stabilizată, nefiind preluată de elicopterul SMURD care a ajuns în zonă. 

O maşină în care se aflau doi adulţi şi o fetiţă de 13 ani a căzut, duminică dimineaţă, în răul Olt, după ce şoferul a pierdut controlul volanului pe DN 7, în apropierea localităţii Brezoi. Fata a fost salvată de un trecător, însă părinţii ei nu au reuşit să iasă din autoturism.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.