Mai mult de jumătate dintre candidaţii la examenul de titularizare pentur ocuparea unor posturi didactice în învăţământul preuniversitar au obţinut note sub 7, iar o treime dintre ei au note între 5 şi 7, în timp ce 127 au obţinut nota 10, relevă rezultatele examenului de titularizare, anunţate marţi de Ministerul Educaţiei. De asemenea, 26 de candidaţi au fost eliminiaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Marius Nistor, despre rezultatele examenului de titularizare: Arată că este un concurs foarte corect. Sistemul nu mai este atractiv nici pentru cei care lucrează în momentul de faţă în domeniu, sunt mulţi colegi care părăsesc sistemul

Ministerul Educaţiei a publicat marţi rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar (sesiunea 2023), desfăşurată în data de 12 iulie 2023

Conform datelor prezentate de minister, 48% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (şapte), procentul fiind aproximativ la acelaşi nivel cu sesiunea anului trecut (48,68%) şi superior cu peste 4% faţă de rezultatele consemnate în anul 2021 (44,47%).

Rata notelor între 5 şi 7 este în creştere comparativ cu anul trecut: 33,45% faţă de 32,91%.

Din promoţia curentă, 44,99% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (şapte), procent relativ apropiat de nivelul înregistrat în anul anterior (45,83%) şi superior celui din anul 2021 (40,63%).

127 de candidaţi au obţinut nota 10 (146 în anul 2022 şi 130 în anul 2021), iar 11.321 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99.

În centrele de evaluare au fost transmise 23.892 de lucrări, fiind notate 23.850 de lucrări. Din cauza abaterilor de la prevederile metodologiei de concurs, 42 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare. Alţi 26 de candidaţi au fost eliminaţi din sălile de concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Toţi candidaţii aflaţi în aceste situaţii nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul şcolar 2023 - 2024.

Rata de participare la proba scrisă a fost 83,17% (din promoţia de absolvenţi ai acestui an s-au prezentat 81,70% dintre candidaţi).

Alţi 2.623 de candidaţi (9,87%) s-au retras (2.541 de candidaţi din motive personale şi 82 de candidaţi din motive medicale).

Contestaţiile pot fi depuse marţi la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat şcolar) până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale vor fi comunicate miercuri, 26 iulie.

Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 şi 28 iulie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.