Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîţu, ministrul Apărării Naţionale Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, au participat marţi la activitatea de împachetare a cadourilor pentru veteranii de război din Bucureşti, judeţul Ilfov şi din Republica Moldova. Vor primi pachete, în perioada 27 - 30 aprilie, toţi cei 2.610 veterani de război de pe teritoriul României, dar şi cei opt din Republica Moldova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE Cei trei oficiali au participat, la Cercul Militar Naţional, la campania „Alături de Veterani”, eveniment organizat de Ministerul Apărării Naţionale (MApN) în parteneriat cu Asociaţia „Alături de eroi”, cu ocazia Zilei Naţionale a Veteranilor de Război.

Şeful statului a vorbit cu câţiva veterani, în debutul evenimentul, şi i-a felicitat pe organizatori.

„Vă mulţumesc tuturor. Vă doresc tuturor sărbători fericite, sărbători binecuvântate şi multă sănătate. Mulţumesc că m-aţi invitat”, a mai precizat preşedintele Klaus Iohannis. 

ŞTIREA INIŢIALĂ Ministerul Apărării anunţă că evenimentul „Cadouri pentru veteranii de război” are loc, marţi, între orele 12.00 şi 16.00, în Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Naţional. 

La eveniment participă ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

Tot marţi, la sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, din Bucureşti, vor fi pregătite cadourile pentru veteranii de război din 25 de judeţe din zonele de Sud şi Est ale României.

O activitate similară s-a desfăşurat luni, 26 aprilie, în prezenţa şefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, în Sala Unirii din Cetatea Marii Uniri din garnizoana Alba-Iulia, unde au fost împachetate cadouri pentru veteranii de război domiciliaţi în 15 judeţe din centrul şi vestul ţării.

Campania „Alături de veterani”, iniţiată în parteneriat cu Asociaţia „Alături de eroi”, împreună cu mediul de afaceri şi societatea civilă, se va desfăşura pe parcursul mai multor zile şi va include o acţiune de distribuire a unor pachete cadou cu ocazia Sărbătorilor de Paşti pentru toţi cei 2.610 veterani de război de pe teritoriul României, precum şi pentru cei opt din Republica Moldova.

Distribuirea pachetelor către veteranii de război se va desfăşura în perioada 27-30 aprilie. Echipele de distribuire a cadourilor sunt constituite din personal al unităţilor militare, sprijinite de voluntari, membri ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale de profil. Membrii echipelor de distribuire vor fi testaţi pentru depistarea COVID-19 cu ajutorul unor teste rapide antigen puse la dispoziţie de organizatori.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.