Preşedintele HORA, Dragoş Petrescu, afirmă că reprezentanţii HoReCa au cerut premierului să fie deschise restaurantele la interior din 1 septembrie, cu restricţii. "Avem 400.000 de angajaţi cu slujbele în pericol, deci nu se pune problema să mai aşteptăm", spune el, precizând că se aşteaptă decizia CNSU pentru a se vedea care dintre propunerile privind regulamentul au fost acceptate. Printre propuneri se numără aceea ca restaurantele să poată utiliza jumătate din numărul de mese obişnuit, clienţii să intre în restaurant cu mască şi să o scoată doar cât timp stau la masă, iar penalizările pentru nerespectarea regulilor să meargă până la suspendarea activităţii pentru acel operator.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Dragoş Petrescu a spus că, pentru a respecta distanţarea socială, s-a propus să se folosească o masă, iar cea de lângă să nu poată fi folosită, ceea ce ar duce la utilizarea restaurantelor la interior de maximum 50 la sută, în această fază.

Petrescu a precizat că vor fi reguli stricte legate de purtarea măşti şi dezinfectare. El a explicat că în restaurantele din Europa, care sunt deschise în interior, se intră cu masca pe faţă, până când clienţii se aşează la masă, în număr limitat. Atunci când se ridică de la masă pentru a merge în alte zone ale restaurantului - terasă, toaletă - clientul trebuie să îşi pună din nou masca pe faţă.

"Noi am solicitat Ministerului Sănătăţii să avem impunerea legii în restaurante şi în activitatea HoReCa cu respectarea normelor şi cu penalizarea care să meargă până la suspendarea activităţii pentru acei operatori care nu respectă aceste reguli", a spus preşedintele HORA.

El a afirmat că s-a solicitat ca şase clienţi să poată sta la aceeaşi masă, dar se discută şi de un număr maxim de patru persoane.

Întrebat dacă a plecat de la întâlnirea cu concluzia că restaurantele se vor deschide la interior din 1 septembrie, Petrescu a spus: "În primul rând că premierul a promis public în decursul ultimelor două zile această dată. Sperăm, şi asta a fost solicitarea noastră, ca dânsul să ia această decizie pe care a şi exprimat-o public. (...) Nu am plecat de la această întâlnire cu o garanţie pentru că trebuie să treacă prin decizia Comitetului Situaţiilor de Urgenţă".

El a precizat că timp de o lună restaurantele ar urma să funcţioneze fără aer condiţionat.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Dragoş Petrescu a spus, după întâlnirea de la Palatul Victoria cu reprezentanţii Guvernului, că se doreşte ca restaurantele să poată funcţiona şi la interior, de la 1 septembrie, dar cu restricţii.

"Deci nu vorbim de relaxare, ci vorbim de funcţionarea restaurantelor în spaţiile interioare, cu restricţii", a spus el, precizând că "există anumite zone, acolo unde poate creşte incidenţa de număr de infectări, şi în acele zone activitatea restaurantelor ar putea fi restricţionată, în funcţie de specificul evoluţiei epidemiologice".

"Noi am solicitat astăzi premierului să deschidem la data de 1 septembrie, deci nu mai aşteptăm niciun număr. La nivel naţional este importnat  să deschidem la data de 1 septembrie. Avem 400.000 de angajaţi cu slujbele în pericol, deci nu se pune problema să mai aşteptăm. Evident, vor fi excepţii punctuale, acolo unde nivelul epidemiologic nu este ţinut sub control", a afirmat el.

El a spus că la discuţie au paritcipant şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi şeful DSU, Raed Arafat, şi reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe, "însă cu toţii am agreat că este important să se deschidă restaurantele la interior, inclusiv dl Arafat, inclusiv dl Nelu Tătaru, în anumite condiţii".

"Evident, aşteptăm decizia Comitetului (Naţional pentru Situaţii de Urgenţă - n-r.) de mâine şi aşteptăm să vedem care din propunerile noastre vor fi acceptate în privinţa regulamentului", a adăugat Petrescu.

El a spus că, pentru a respecta distanţarea socială, s-a propus să se folosească o masă, iar cea de lângă să nu poată fi folosită, ceea ce ar duce la utilizarea restaurantelor la interior de maximum 50 la sută, în această fază.

Petrescu a precizat că vor fi reguli stricte legate de purtarea măşti şi dezinfectare. El a explicat că în restaurantele din Europa, care sunt deschise în interior, se intră cu masca pe faţă, până când clienţii se aşează la masă, în număr limitat. Atunci când se ridică de la masă pentru a merge în alte zone ale restaurantului - terasă, toaletă - clientul trebuie să îşi pună din nou masca pe faţă.

"Noi am solicitat MS să avem impunerea legii în restaurante şi în activitatea HoReCa cu respectarea normelor şui cu penalizarea care să meargă până la suspendare activităţii pentru acei operatori care nu respectă aceste reguli".

El a afirmat că s-a solicitat ca şase clienţi să poată sta la aceeaşi masă, dar se discută şi de un număr maxim de patru persoane.

Întrebat dacă a plecat de la întâlnirea cu concluzia că restaurantele se vor deschide la interior din 1 septembrie, Petrescu a spus: "În primul rând că premierul a promis public în decursul ultimelor două zile această dată. Sperăm, şi asta a fost solicitarea noastră, ca dânsul să ia această decizie pe care a şi exprimat-o public. (...) Nu am plecat de la această întâlnire cu o garanţie pentru că trebuie să treacă prin decizia Comitetului Situaţiilor de Urgenţă".

El a precizat că timp de o lună restaurantele ar urma să funcţioneze fără aer condiţionat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.