Purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balş din Bucureşti, Cătălin Apostolescu, a anunţat, duminică, la Digi 24, că există o suspiciune privind infectarea cu noua tulpină de coronavirus, două probe analizate în laboratorul de genetică al unităţii medicale având reacţii diferite faţă de cele de până acum. Apostolescu nu a precizat dacă cele două probe sunt de la un singur pacient sau de la doi, afirmând că datele exacte vor fi cunoscute la începutul săptămânii viitoare. Ministrul Sănătăţii a transmis că, până în prezent, noua tulpină de coronavirus nu a fost confirmată în România. Precizări au fost făcute şi de Grupul de Comunicare Strategică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE: Grupul de Comunicare Strategică a transmis, la rândul său, precizări, "în urma informaţiilor apărute în spaţiul public potrivit cărora în România noua tulpină a coronavirusului SARS-CoV-2 ar fi fost identificată la un pacient întors recent în ţară, internat la Institutul Matei Balş din Capitală".
 
"În urma unei monitorizări atente a situaţiei epidemiologice din România şi în contextul apariţiei unei noi tulpini a Coronavirusului SARS-CoV-2 confirmat de specialişti ca având o rată de contagiozitate mai mare în rândul populaţiei, precizăm faptul că până în acest moment, pe teritoriul României nu a fost confirmat niciun caz al unei persoane care ar fi infectată cu această nouă tulpină.
Date fiind informaţiile conform cărora la Institutul Matei Balş din Bucureşti, un pacient întors recent în ţară ar fi infectat cu această nouă tulpină, ca o infirmare a celor vehiculate în presa scrisă, reprezentaţii Institutului au avut un drept la replică, precizând faptul că în acest moment nu există date concludente care să certifice prezenta noii tulpini la un pacient internat", a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
 
Conform sursei cirate, totodată, a fost specificat faptul că în laboratorul de genetică din cadrul Institutului sunt analizate două probe recoltate de la un pacient, care urmează, în câteva zile să confirme sau să infirme prezenţa acestei noi tulpini.
 
UPDATE: Ministerul Sănătăţii precizează că, pe teritoriul României,  nu a fost confirmată până în prezent noua variantă SARS-Cov-2 depistată în Marea Britanie.
 
”O nouă tulpină se poate confirma numai prin secvenţierea genomului viral de către institutele sau unităţile sanitare abilitate, iar această procedură tehnică va fi definitivată zilele următoare pornind de la probele selectate în urma testării RT-PCR”, a transmis, duminică, Ministrul Sănătăţii. 
 
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Într-adevăr, în laboratorul de genetică al Institutului, două probe au avut rezultate ale reacţiei de amplificare diferite faţă de cele pe care le ştiam până acum. Urmează ca în zilele următoare să se facă secvenţierea şi să vedem dacă într-adevăr se confirmă noua tulpină a virusului. Nu  avem date că ar exista diferenţe semnificative în manifestarea clinică faţă de vechea tulpină”, a declarat, duminică, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balş din Bucureşti, Cătălin Apostolescu. 
 
Acesta a precizat că datele concrete vor exista în zilele următoare: ”Urmează să corelăm datele de laborator cu cele clinice şi să punem lucrurile cap la cap”. 
 
Apostolescu nu a precizat dacă cele două probe sunt de la un singur pacient sau de la doi şi nici dacă pacientul sau pacienţii de la care au fost recoltate au venit din Marea Britanie.  
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.