Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat, joi, că intenţionează preluarea coordonării medicale a spitalelor, aşa cum a fost pe durata stării de urgenţă, pentru a avea ”o activitate medicală şi de calitate, dar şi complexă”. Din punct de vedere financiar, potrivit ministrului, unităţile medicale ar urma să depină în continuare de autorităţile locale. Tătaru explică faptul că, pe durata pandemiei, s-a dovedit eficienţa măsurii ca spitalele să fie coordonate de către Ministerul Sănătăţii. Primarul general, Gabriela Firea, a comentat, joi, intenţia ministrului, afirmând că ”este o decizie incorectă în primul rând faţă de pacienţi”. Firea a declarat că şi acum actul medical în spitale este coordonat de Ministerul Sănătăţii şi susţine că autorităţile locale nu pot numi manageri de spitale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Firea, despre preluarea spitalelor de către Ministerul Sănătăţii: Este o decizie incorectă faţă de pacienţi în primul rând/ Actul medical dintr-un spital este coordonat în totalitate şi în acest moment de către Ministerul Sănătăţii

Ministrul Nelu Tătaru a explicat, joi, la Mioveni, la ce s-a referit când a vorbit despre preluarea spitalelor de la primării: ”Să preia coordonarea strict medicală. Subordonarea ordonatorilor de credite rămâne autorităţilor locale. Condiţia este ca noi să avem un management, o conduită şi o coordonare medicală centralizată pentru a putea desfăşura o activitate medicală şi de calitate, dar şi complexă”.

Ministrul a explicat că, pe durata pandemiei, s-a dovedit eficienţa măsurii ca spitalele să fie coordonate de către Ministerul Sănătăţii.

”Dacă în această pandemie nu aveam coordonarea, nu puteam, oricât aş fi mers eu pe fiecare spital, să aduc modificări acelui management şi gândiţi-vă că au fost focare importante”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, miercuri seară, la B1 TV, că liberalii iau în calcul modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, act normativ despre care actualul ministru susţine că a cunoscut o mie de modificări.
El a afirmat că unele spitale importante, aflate în coordonarea autorităţilor locale, ar putea trece în cea a MS.

Pe durata stării de urgenţă, prin decretul prezidenţial, coordonarea spitalelor a trecut în la Ministerul Sănătăţii, ceea ce a permis instalarea unor manageri militari la anumite spitale, sau înlocuirea unor directori a căror activitate a fost considerată nesatisfăcătoare.

Guvernul ar fi vrut ca situaţia să fie în vigoare şi pe durata stării de alertă, dar PSD a criticat vehement această decizie, acuzând numiri politice.

Parlamentul, la încuviinţarea stării de alertă, a trecut din nou spitalele în subordinea autorităţilor locale, unii manageri, schimbaţi de Nelu Tătaru, fiind înlocuiţi din funcţie de către preşedinţii de Consilii Judeţene conduse de PSD. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.